Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis, de Ziua Veteranilor de Război: În această perioadă, înţelegem mai bine rolul esenţial în apărarea ţării

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Administraţia Prezidențială
Administraţia Prezidențială

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 aprilie 2022, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război.

"De Ziua Veteranilor de Război, pe care o sărbătorim astăzi, gândurile noastre se îndreaptă, cu apreciere și recunoștință, către toți cei care au apărat independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale României.

Sacrificiile și devotamentul veteranilor de război sunt cea mai nobilă manifestare a dragostei de țară, a onoarei și demnității națiunii noastre. Tăria lor de caracter ne inspiră și ne insuflă puterea de a înfrunta orice provocări viitoare.

În timpul marilor conflagrații mondiale, dârzenia și curajul cu care au luptat veteranii noștri au dovedit relevanța strategică a ţării noastre în dinamica internațională și au făcut posibile realizări politice, pavând drumul spre dezvoltarea României de astăzi, stat membru al Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene.

În această perioadă, când suntem martorii unui război nedrept și ilegal la granițele noastre, înțelegem cu atât mai bine rolul esențial al veteranilor de război în apărarea țării și asigurarea securității României.

Prezența a aproape 4.000 de militari aliați pe teritoriul țării noastre, alături de forțele armate române, constituie cea mai bună dovadă a solidarității și unității NATO, precum și a apartenenței la aceleași valori democratice. Militarii români, ghidați de exemplul înaintașilor, au avut și continuă să aibă o contribuție crucială la apărarea și consolidarea acestor valori care ne definesc.

Dragi veterani de război,

Românii vă admiră și vă sunt recunoscători pentru curajul, devotamentul și sacrificiul de care ați dat dovadă în condițiile grele ale câmpului de luptă. Reprezentați veritabile exemple demne de urmat și vă îndemn să cultivați în rândul tinerelor generații principiile care v-au ghidat mereu în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate. Eroismul și patriotismul dumneavoastră sunt repere esențiale pentru tinerii care conștientizează astfel că libertatea trebuie întotdeauna prețuită și protejată.

Vă mulțumesc încă o dată pentru tot ce ați realizat sub culorile drapelului național și vă doresc multă sănătate!

La mulți ani!", a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel