Președintele Italiei a dizolvat Parlamentul. Urmează anticipate
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Parlament Italia
Parlament Italia

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a dizolvat Parlamentul, deschizând astfel calea alegerilor anticipate, care vor avea loc pe 24 şi 25 februarie 2013.

„Am semnat decretul de dizolvare a Camerelor Parlamentului, o decizie care era previzibilă dată fiind situaţia actuală”, a explicat, într-un comunicat, preşedintele Giorgio Napolitano.

Guvernul italian în exerciţiu, condus de premierul demisionar Mario Monti, a semnat decretul prin care stabileşte organizarea scrutinului parlamentar anticipat pe 24 şi 25 februarie 2013, scrie Corriere dela Sera, conform mediafax.ro.

Premierul tehnocrat Mario Monti a demisionat vineri seară, după ce a pierdut sprijinul partidului lui Silvio Berlusconi - Poporul Libertăţii. Însă există din ce în ce mai multe apeluri pentru o revenire a lui Monti în fruntea unei coaliţii condusă de Mişcarea spre a Treia Republică, a patronului grupului Ferrari, Luca di Montezemolo.

Tehnocratul Mario Monti va oferi mai multe indicii despre intenţiile sale duminică, în cursul unei conferinţe de presă.

Demisia lui Monti declanşează o nouă criză politică în Italia, o ţară afectată în continuare de recesiune, în contextul în care criza din zona euro încă nu s-a încheiat.

Parlamentul italian a aprobat vineri seară, înaintea demisiei Guvernului, proiectul de buget - unul de austeritate - pe anul 2013.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel