Preşedintele Comisiei de Agricultură a PE cere Comisiei Europene să asigure că cerealele ucrainene nu mai rămân în ţările de tranzit
Preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European (PE), Norbert Lins, a trimis Comisiei Europene o scrisoare în care îi cere acesteia să ia măsuri pentru ca produsele agricole ucrainene să ajungă în statele UE care au nevoie de ele şi în statele terţe, nu să rămână în ţările est-europene prin care ar trebui doar să tranziteze, relatează vineri agenţia EFE.
În scrisoarea susţinută de toate formaţiunile europene reprezentate în Comisia de Agricultură a Parlamentului European, eurodeputatul Lins consideră 'esenţială prezentarea unor soluţii europene, pragmatice şi constructive pentru îmbunătăţirea funcţionării Coridoarelor de Solidaritate, astfel încât produsele agricole ucrainene să fie cu adevărat exportate mai departe către ţările terţe sau către statele membre care au nevoie de ele'.
Eurodeputatul german din grupul PPE mai cere Comisiei să introducă certificate fitosanitare 'ca parte a certificatelor de transport, care să confirme că cerealele ucrainene îndeplinesc standardele UE' şi în acest mod să se prevină comercializarea unor cereale ucrainene cu o calitatea necorespunzătoare.
După ce a descoperit un transport de grâu ucrainean contaminat cu pesticide interzise în UE, Slovacia a interzis iniţial comercializarea grâului din Ucraina, interdicţie pe care guvernul slovac a extins-o între timp pentru toate cerealele şi o serie de alte produse alimentare ucrainene.
Eurodeputatul Lins solicită de asemenea Bruxellesului 'să protejeze sectorul agrar al UE de repercusiunile invaziei ruse (din Ucraina) şi să abordeze orice perturbare a pieţei care poate genera teamă şi resentimente în rândul agricultorilor şi care să alimenteze propaganda rusă'. O altă solicitare înscrisă în aceeaşi scrisoare este ca executivul comunitar 'să cumpere grâu, în cooperare cu Programul Mondial pentru Alimente al Naţiunilor Unite, pentru a garanta că acesta este într-adevăr transportat în Africa şi Orientul Mijlociu'.
Eurodeputat german crede că suspendarea taxelor vamale europene asupra produselor ucrainene este 'vitală' pentru Kiev şi 'pentru toate ţările lumii' şi că 'măsurile temporare la ora actuală în vigoare, împreună cu Coridoarele de Solidaritate, au demonstrat că sunt foarte eficace', dar admite că toate acestea 'stârnesc preocupare', întrucât destabilizează pieţele agricole în UE.
Sectoarele agricole din statele UE vecine Ucrainei sunt afectate de liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene, decisă de blocul comunitar ca măsură de sprijin pentru Ucraina în războiul pornit de Rusia contra acesteia. În plus, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin 'coridoarele de solidaritate' - create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră - au rămas în aceste ţări, unde sunt comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.
În acest context, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, decizie care le aduce în dispută cu Comisia Europeană. Aceasta din urmă a oferit un ajutor de 56,3 de milioane de euro, suplimentat săptămâna trecută cu 100 de milioane de euro, drept compensaţie pentru agricultorii est-europeni afectaţi, sume despre care însă aceştia avertizează că nu le acoperă nicidecum prejudiciul, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News