Data publicării:
Preşedintele chinez Xi Jinping, în vizită de stat în Vietnam pentru a contracara legăturile diplomatice cu SUA - Update
Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit marţi în Vietnam pentru prima dată în şase ani, pentru o vizită de stat de două zile, transmite Reuters.
Update
Vietnamul și China au semnat 37 de acorduri în timpul vizitei de două zile a președintelui chinez Xi Jinping la Hanoi, inclusiv privind dezvoltarea și comerțul feroviar transfrontalier.
Cele două țări au convenit, de asemenea, să efectueze patrule comune în Golful Tonkin, potrivit reporterilor care au asistat la ceremonia de semnare, transmite Reuters.
Știrea inițială
Xi Jinping 'a sosit la prânz ora locală (04:00 GMT) la Hanoi cu un avion special şi a început o vizită de stat', a anunţat televiziunea publică chineză CCTV. Xi Jinping se va întâlni cu liderul Partidului Comunist din Vietnam, Nguyen Phu Trong, care a consolidat legăturile diplomatice ale ţării cu Washingtonul, în timpul vizitei preşedintelui american Joe Biden din septembrie.
Deplasarea lu Xi este menită să contracareze influenţa tot mai mare a Statelor Unite asupra acestei ţări din Asia de Sud-Est, relatează AFP.
Vizita lui Joe Biden a făcut parte din campania globală a Statelor Unite de a limita puterea economică în creştere a Chinei şi de a asigura aprovizionarea cu materiale esenţiale necesare pentru industria sa de înaltă tehnologie. Vietnamul favorizează de mult timp 'diplomaţia bambusului', o politică flexibilă prin care încearcă să rămână în relaţii bune cu ambele puteri.
Vietnamul împărtăşeşte îngrijorările SUA cu privire la asertivitatea tot mai mare a Beijingului în Marea Chinei de Sud, dar menţine, de asemenea, legături economice strânse cu China, cu care are o graniţă comună şi care este condusă, de asemenea, de un partid comunist.
Hanoi şi Beijing dispun deja de un parteneriat strategic cuprinzător, cel mai înalt nivel de partenariat. Vietnamul şi Statele Unite au atins acelaşi nivel în septembrie. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin a declarat că vizita se va concentra pe 'consolidarea relaţiilor chino-vietnameze'.
Într-un articol publicat marţi în ziarul vietnamez Nhan Dan, Xi Jinping a declarat că 'viitorul Asiei nu este în mâinile nimănui altcuiva în afară de cele ale asiaticilor'. Ordinea de zi a vizitei liderului chinez include 'politica, securitatea, cooperarea practică, formarea opiniei publice, probleme multilaterale şi probleme maritime', a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News