O pană generală de curent (blackout) la nivelul întregii ţări este foarte puţin probabil să apară, întrucât există automatizări pentru a fi evitat acest lucru, a declarat, marţi, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energiei Electrică din România (AFEER), potrivit Agerpres.
"Blackout este un termen tehnic, dar văd că în ultimul timp este utilizat ca un termen utilizat în legătură cu piaţa. În general, blackout înseamnă o defecţiune tehnică a unui echipament, care se propagă şi astfel lasă în întuneric o anumită zonă de reţea. Pentru a avea un blackout la nivel de ţară sau de Europă, cum am auzit sau am citit prin presă, este foarte puţin probabil, pentru că există automatizări de insularizare, sunt multe automatizări care evită acest lucru.", a spus preşedintele AFEER.
Președinte AFEER: Nu cred că există un blackout real din lipsă de energie
El a explicat că nu este posibil un blackout cauzat de lipsa de energie. "Poate să fie un preţ mai mare, iar metoda de aprovizionare să fie greoaie, dar nu cred că există un blackout real din lipsă de energie", a arătat Urluescu.
Reprezentantul furnizorilor a invocat şi experienţa românilor din perioada comunistă, când existau multiple întreruperi în alimentare pentru a se reduce consumul. "Spre deosebire de alte ţări europene, noi avem şi această experienţă. Sperăm să nu mai ajungem la aşa ceva", a precizat el.
Avertismentul îngrijorător venit din Austria
Viena a atras atenția la începutul lunii asupra unui risc, neglijat la București, și și-a informat populația asupra unui Blackout, care ar afecta aprovizionarea, traficul, comunicațiile, mass-media și siguranța publică.
"Luăm în calcul o întrerupere de curent în viitorul apropiat", avertizează Klaudia Tanner, ministrul apărării din Austria.
În acest context, forțele armate din Austria desfășoară de câteva săptămâni o campanie masivă de conștientizare a opiniei publice prin intermediul mass-media despre „blackout“, adică o pană de curent de dimensiuni mari, catastrofale.
Autoritățile din Austria nu-și pun problema dacă va fi acest "Blackout", ci când se va întâmpla. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol