Preşedintele AEP, avertisment înainte de alegeri. Florin Buică: Votul ar putea să nu fie controlat electronic
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Vot electronic
Vot electronic
Florin Mituleţu-Buică, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, a declarat la B1TV că sistemul electronic al STS ar putea fi nefuncţional la alegerile prezidenţiale. 

"Nu putem spune cu ce interes au fost sigilate tabletele, dar dacă sistemele informatice de monitorizare a procesului de votare şi a votului ilegal nu vor fi instalate la timp, această prevenţie nu va exista. STS nu poate achiziţiona alte tablete pentru funcţionarea noilor prevederi din lege, deoarece implică modificări ale sistemului şi nu e timp.

Vreau să cred că  nu e posibil ca alegerile prezidenţiale să se desfăşoare fără acest sistem electronic de prevenţie a votului multiplu. Dacă acele echipamente nu vor fi desigilate săptămâna viitoare, atunci ele nu vor putea fi instalate la timp pentru a funcţiona la alegerile prezidenţiale", a spus Mituleţu-Buică la B1TV. 

Care este soluţia

"Săptămâna viitoare ar trebui, în principiu, să avem echipamentele disponibile. Dacă asta nu se va întâmpla, ca atribuţie principală a AEP, voi adresa în scris comisiei de control a alegerilor rugămintea să permită desigilarea acestor echipamente pentru a fi instalate. Există şi o soluţie. Se pot lua 10 tablete aleator şi păstrate sub sigiliu, ca să ne asigurăm că nu au fost alterate datele", a mai spus preşedintele AEP. 

Sunt peste 30.000 de cetăţeni înscrişi pentru votul în străinătate, conform datelor AEP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel