Presa ungară: ARD va arunca România în haos
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
băsescu ponta dc
băsescu ponta dc

Presa din Ungaria, prin portalul de știri kitenkinko.hu, analizează scenariul în care președintele Traian Băsescu nu-l va nominaliza pe Victor Ponta ca premier, chiar dacă USL va câștiga majoritatea la legislative. Jurnaliștii ungari spun că alianța condusă de Crin Antonescu și Victor Ponta se îndreaptă către o victorie confortabilă, iar ARD are o singură carte, pe care o va și juca: aruncarea România în haos.

”Au mai rămas trei săptămâni până la alegerile parlamentare din România şi cele două mari forţe politice şi-au prezentat deja programele electorale. În linii mari ambele promit românilor acelaşi lucru: o viaţă mai bună, progrese economice şi sociale, toate acestea într-un viitor nedefinit. În afara linguşelilor, principalele teme ale campaniei rămân statul de drept, aderarea la Spaţiul Schengen şi corupţia. Sondajele indică o victorie confortabilă pentru USL, în timp ce pierzătorii din alianţa de dreapta au în mână o ultimă carte, pe care dacă o vor folosi, vor arunca din nou ţara în haos,” scriu jurnaliștii maghiari.

Singura diferență dintre două programe electoral e reprezentată, potrivit kitenkinko, de impozit. ”Atât USL cât şi ARD promit majorarea salariului minim şi o diminuarea a impozitului şi a taxelor sociale, prioritară fiind şi construirea autostrăzilor. Singura diferenţă relevantă este că socialiştii propun două praguri ale impozitului: unul de 8 şi altul de 12%, în timp de democraţii iau în calcul o scădere directă de la 16 la 12%. Programele politice care nu spun nimic nu sunt o caracteristică exclusivă a României şi nici o noutate pe plan internaţional, însă trebuie semnalat faptul că la mijlocul anilor 2000 a existat în România o perioadă în care s-au cristalizat doctrinele de dreapta şi de stânga. Acestea au apus în momentul în care preşedintele Traian Băsescu şi-a impus personalitatea politică asemenea perioadei de la începutul anilor 90. Surprinde faptul că faţă de campaniile trecute, programul celor două formaţiuni politice este mult mai reţinut în promisiuni. În timp ce acum patru ani PDL-iştii votau cu două mâini mărirea salariilor cu 50%, acum au venit cu promisiuni mult mai modeste. Reţinerea lor izvorăşte din faptul că înfrângerea lor este iminentă. USL este cotată la 57%, astfel ar obţine o majoritate confortabilă fără sa uzeze de promisiuni exagerate. PDL, care s-a aflat la guvernare până în mai, chiar şi sub denumirea de ARD, este conştientă că măsurile de austeritate luate în timpul crizei economice îi îndeamnă în continuare pe români să nu îi voteze, indiferent de ce ar promite,” mai adaugă ei.

Articolul, sub semnătura lui Pap Szilard, observă că cele DNA și ANI au devenit prezențe marcante ale campaniei electorale. "În ciuda programelor similare şi a promisiunilor modeste, campania electorală nu se îneacă în plictiseală. În viaţa politică din România se întâmplă mereu ceva menit să ţină românul în faţa televizorului. Mereu se găseşte câte un caz de corupţie sau de incompatibilitate. Ultimele zile l-au avut în prim-plan pe un parlamentar PDL, anchetat de DNA pentru trafic de influenţă. În acelaşi timp, ANI anchetează averile a patru membri din cabinetul Ponta. Premierul vorbeşte despre un atac lansat dinspre palatul prezidenţial, respingându-i astfel pe cei care solicitau demisia celor patru miniştri. Corupţia se află constant pe lista campaniei electorale,” evaluează Pap Szilard. Kitekinto.hu nu trece cu vederea nici implicarea președintelui Traian Băsescu în campania electorală a alegerilor din decembrie. "Conform obiceiului, în luptă a intrat şi preşedintele Traian Băsescu, apropiat Alianţei România Dreaptă. Băsescu a tăcut luni întregi după eşuarea referendumului pentru suspendarea sa. El a reapărut cu un atac în forţă îndreptat împotriva Guvernului lansând acuzaţii de corupţie şi periclitarea statului de drept. După trei luni de la finalul crizei politice interne, Băsescu a acuzat USL că nu îndeplineşte promisiunile făcute faţă de Comisia Europeană. Din punctul său de vedere, calitatea proastă a statului de drept va fi oglindită şi în raportul Comisiei din decembrie, care va scoate în evidenţă şi acţiunile Parlamentului de a-i ascunde pe politicienii anchetaţi de procurorii DNA. Băsescu consideră că aceste probleme vor duce la o întârziere a aderării României la Spaţiul Schengen,” scrie kitenkinto.hu. Publicația maghiară mai scrie că singura necunosută a acestor alegeri, rămâne persoana care va fi numită premier. "Băsescu a subliniat că va desemna un premier care deserveşte interesele naţionale, ceea ce a provocat rumoare în rândul social-liberalilor, care se tem că, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, Băsescu nu îl va desemna pe Victor Ponta să conducă noul Guvern. Pe de altă parte, Băsescu a încercat să influenţeze campania prin sublinierea faptului că premierul Ponta nu corespunde intereselor naţionale. Sunt însă şanse reduse ca Băsescu să îi refuze un nou mandat de premier, mai ales dacă USL va iniţia o nouă moţiune de suspendare a preşedintelui. Pe de altă parte, singura şansă pentru ARD este ca Băsescu să nu îl numească pe Ponta, ci un premier care să ducă la scindarea USL. Într-un astfel de context, ARD ar avea şansa să revină la putere. Acest scenariu ar duce la o continuare a instabilităţii politice şi la o intensificare a crizei, tocmai ce nu îi lipseşte acum României”, mai scrie kitenkinto.hu. Analistul Pap Szilard concluzionează că România are nevoie de stabilitate şi de o încetare a luptelor politice, acestea pot fi asigurate doar de o ”majoritate confortabilă, o structură stabilă,”  care ”să fie la conducerea României.” "Schimbările Guvernelor din ultimii patru ani, dezertările deputaţilor şi senatorilor dintr-o barcă în alta, greva opoziţiei parlamentare şi criza politică din vara acestui an au afectat grav funcţionarea României. Toată lumea are nevoie acum de un singur lucru: stabilitate. La acest nivel este deja neimportant ce culoare şi ce calitate va avea noul Guvern. Contează doar ca în următorii patru ani o majoritate confortabilă, o structura stabilă, să fie la conducerea României”, încheie Pap Szilard analiza din kitenkinto.hu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel