Data actualizării:
Data publicării:

Presa străină vuiește după reținerea lui Mircea Băsescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Presa internațională a reacționat la scurt timp după ce Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reținut pentru 24 de ore.

Vezi și: MIRCEA BĂSESCU a fost REȚINUT pentru 24 de ore

 

"Preşedintele României se apără într-o afacere care îl vizează pe fratele său", titrează Agenţia France-Presse, citată de Mediafax.

"Preşedintele român Traian Băsescu s-a apărat joi de orice implicare într-un caz de presupus trafic de influenţă atribuit fratelui său, cerând justiţiei să facă lumină în acest caz", comentează AFP.

"Mircea Băsescu, în vârstă de 60 de ani, fratele mai mic al preşedintelui, a fost reţinut joi seară, după ce a fost audiat de procurori", notează AFP.

"Justiţia română, care face obiectul unei supravegheri stricte din partea Bruxellesului, s-a dovedit a fi mai eficientă în ultimii ani, conform experţilor. În ultimii doi ani, un fost prim-ministru şi doi foşti miniştri găsiţi vinovaţi de acte de corupţie au fost condamnaţi la închisoare, un lucru inedit în România", scrie Agenţia France-Presse.

"Procurorii anticorupţie l-au reţinut pe fratele preşedintelui României", titrează revista Business Review.

"Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a fost reţinut joi seară de procurorii anticorupţie, după ce a fost interogat. Mircea Băsescu este suspectat de trafic de influenţă, existând suspiciunea că ar fi primit 250.000 de euro în februarie 2012 pentru a interveni în justiţie în scopul obţinerii unei pedepse mai uşoare pentru Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, un lider interlop condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare în 2012", precizează Business Review.

Citește și: Cazul lui Mircea Băsescu, preluat în presa internațională

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel