Presa digitală Konica Minolta bizhub PRESS C71cf - pentru producția de etichete, disponibilă și în România
Konica Minolta Business Solutions România vizează să își dezvolte activitatea și să aducă valoare adăugată pe piața de imprimare industrială, cu un potențial promițător de creștere. Konica Minolta a dezvoltat și comercializează sisteme performante de printare digitală industrială pentru producții de serie mică și mijlocie, cu un termen de execuție rapid, printre care se remarcă și presa digitală bizhub PRESS C71cf.
Noul sistem bizhub PRESS C71cf de la Konica Minolta, cu o tehnologie digitală de vârf, se adresează producătorilor de etichete pentru creșterea productivității și a nivelului de satisfacție al clienților, precum și pentru extinderea pe noi piețe și majorarea profitului. Presa digitală oferă o calitate superioară a imaginii și performanță remarcabilă, fiind, totodată, foarte simplu de utilizat.
Industria de etichete este într-o continuă evoluție, iar cererea pentru producția digitală de etichete, în loturi mici și medii, a înregistrat creșteri semnificative de la an la an. Noua provocare cu care se confruntă furnizorii de printuri este de a răspunde unor comenzi cu un termen de execuție rapid, în detrimentul volumelor mari de printare. Noile cerințe, mai variate și complexe, pot fi îndeplinite acum datorită flexibilității oferite de imprimarea digitală. Tranziția spre imprimarea digitală a etichetelor oferă, astfel, posibilitatea de personalizare prin modificarea sursei înainte de tipărire, producția în tiraje mici, reducerea considerabilă a timpului de pregătire și a termenelor de livrare.
bizhub PRESS C71cf este un sistem de tipar digital pentru etichete ce oferă productivitate impresionantă și o calitate uimitoare a imaginilor, optimizează fluxurile de lucru și contribuie la reducerea costurilor, fiind alegerea optimă pentru a răspunde noilor tendințe ale pieței și o adiție ideală la echipamentele convenționale existente. Datorită alimentării continue cu hârtie din rolă, sunt posibile și tirajele mari, executate rapid și la o înaltă calitate. În plus, tehnologia avansată a toner-ului produce culori intense și un luciu fin, eliminând necesitatea de finisare suplimentară.
[citeste si]
Sistemul bizhub PRESS C71cf oferă o consistență stabilă a culorii datorită tehnologiei de control a densității imaginii și a instrumentelor avansate de gestionare a culorilor. Spre deosebire de sistemele convenționale, ce necesită mai multe etape de pregătire înainte de tipărire, în cazul echipamentului bizhub PRESS C71cf, pregătirile includ doar schimbarea hârtiei și ajustările de tonuri și culoare. De asemenea, operarea echipamentului este simplă și intuitivă, prin simpla urmărire a instrucțiunilor de pe panoul de comandă, nefiind necesară instruirea operatorilor.
Caracteristicile cheie ale presei digitale bizhub PRESS C71cf sunt: rezoluția înaltă de 1200 dpi - comparabilă cu a tiparului offset, viteza de top de 18,9, 13,5 și 9,45m/min, design-ul compact - echipamentul ocupă o suprafață de 5.0m × 3.0m, simplitatea în operare datorită panoului de comandă digital cu touch-screen, costurile reduse de operare și profitabilitatea crescută.
Imprimarea industrială se referă la utilizarea tehnologiilor de imprimare în procesul de fabricație și înglobează o gamă largă de aplicații precum tipărirea pe etichete, ambalaje și materiale textile. Spre deosebire de imprimarea tradițională de documente sau grafică, ce este folosită, în principal, pentru scopuri promoționale, imprimarea industrială este implementată pe linia de producție.
În portofoliul de echipamente de imprimare industrială deținute de Konica Minolta, sunt incluse și sistemele performante și premiate JetVarnish 3DS (ce combină tehnologia de lăcuire UV de la MGI cu capetele de imprimare de la Konica Minolta și permite adăugarea de efecte 3D spectaculoase) și MGI Meteor Unlimited Colors (singurul produs de pe piață ce combină un motor de imprimare cu o soluție complexă de înfoliere la cald).
Despre Konica Minolta Business Solutions România
Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată pe 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc. Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi rețeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa de peste 25 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. La fel ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2016 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie şi asigură servicii pentru echipamente multifuncţionale, faxuri, imprimante, echipamente de tipar digital şi oferă Servicii Optimizate de Imprimare bazate pe soluţii complete de management al documentelor.
Mai multe informații găsiți pe site-ul Konica Minolta: www.konicaminolta.ro
Imagini ale produselor sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu. Termeni și nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News