Data actualizării:
Data publicării:

Preotului Mugurel Popescu i s-a împlinit, în 10 luni, un vis pe care îl avea de 30 de ani. Minunea de pe o stradă înfundată, la margine de București

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Undeva, la o margine de București, pe o stradă înfundată, preotul Mugurel Popescu vă așteaptă, duminică de duminică, la o biserică nouă.

Pe Strada Boja, numărul 73, Sector 6, pe o stradă parcă uitată de lume, Dumnezeu a decis să i se ridice o casă. Un om cu suflet mare a ridicat o biserică în cinstea Sfântului Apostul Andrei. Și uite așa, preotul Mugurel Popescu și-a văzut visul cu ochii. În 2021, i se împlinea un vis pe care îl avea de zeci de ani. Dar niciodată nu este prea târziu. PS Timotei Prahoveanul a oficiat, în 2021, slujba de punere a pietrei de temelie. 

Vechea biserică din lemn nu mai corespundea din punct de vedere tehnic şi a fost demolată. Ridicarea noului lăcaş de cult a reprezentat dorinţa comunităţii parohiale, unul dintre membrii acesteia fiind ctitorul noii biserici.

Poate vă întrebați de ce scriem despre Biserica Sfântul Apostol Andrei. Pentru că deși a fost ridicată de doi ani, mai este mult de lucru. Ar fi nevoie de multe, în primul rând vorbim despre o clădire ai cărei pereți nu sunt pictați. Pe interior, biserica este la nivel de zidărie. Mai sunt multe de făcut, dar prin harul său, preotul Mugurel Popescu umple biserica și parcă lipsurile dispar. 

Cum intri în curtea bisericii, vezi numai flori. Cei care au grijă de lăcașul de cult fac tot posibil ca acest loc să fie primitor. Și reușesc, dovadă că duminică de duminică, biserica este plină - și de bunici, dar și de tineri și copii. Dacă ești în căutarea unei biserici mici unde să fie numai liniște și să poți vorbi cu Dumnezeu, poți merge pe Strada Boja, numărul 73, Sector 6. Și dacă îți place, orice ajutor este binevenit pentru că mai este mult până când cărămida va fi acoperită de picturi, așa cum este în orice biserică.

„Este o ctitorie voievodală”, așa o descrie preotul Mugurel Popescu, părintele care slujește acolo. „Mi s-a împlinit un vis! Cu ajutorul unui mare om al acestor zile, în zece luni, am ridicat o biserică!”, mai spunea părintele.  

Așa că dacă vreți un loc liniștit, unde să stați de vorbă cu Dumnezeu, departe de agitație, dați o fugă pe Strada Boja. Vă așteaptă acolo părintele Mugurel Popescu pentru a-i vedea visul în care a crezut timp de 30 de ani și care a luat ființă în doar 10 luni.

2. -imagine fara descriere- (mugurel-popescu-preot_83053100.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel