Data publicării:

Preot, declaraţii controversate despre viol. Dr. Monica Pop: Nu pot să concep

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Medicul Monica Pop a reacţionat pe pagina sa de Facebook cu privire la declaraţiile preotului Vasile Răducă, care a spus la Radio Trinitas că violul soldat cu sarcină este, de fapt, consimţit.

"PREOTUL PAROH de la "CREŢULESCU"???!!! NU SE POATEEE!!!

Nu pot să cred că au existat declaraţiile preotului paroh de la biserica Creţulescu. În urmă cu vreo 2 ani, am avut o mică dispută cu dânsul din cauza unor afirmaţii neadevărate şi nefondate făcute de dânsul în biserică, la o comemorare la adresa unei persoane celebre, deosebită, respectată, iubită și foarte prețuită, căreia i-a fost duhovnic! Ne-am "împâcat", apoi! Am crezut că a fost doar o afirmaţie nefericită şi negândită atunci. O greșeală!

Dar ceea ce a spus acum este incredibil! Nu pot să concep că și gândește așa! Ar fi grav, foarte grav şi pentru un om oarecare! Pentru un preot, însâ, considerat până acum de elită, e de-a dreptul de neconceput! Cum aţi putut spune aşa niște enormităţi ( şi în formă continuată), domnule pârinte???!!! Asta îi învăţaţi pe studenţi? DOAMNE FEREŞTE!
Eu cred că a fost un accident nefericit generat de vreun puşeu de tensiune! Altfel...NU SE POATEEE!!!", a scris dr. Monica Pop pe Facebook. 

Preotul Vasile Răducă a făcut o serie de afirmaţii controversate despre viol la Radio Trinitas, declaraţii în urma cărora a fost nevoit să îşi dea demisia din funcţia de prodecan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel