Preot, apel către politicieni: Ei sunt Constantin, Anca, Ștefan, Eduard și Gheorghe, mucenici ai șoselelor. Vă implor să faceți ceva. Mâine ar putea fi cineva drag al vostru sub pământ
În România se moare pe șosele la fel de mult ca într-un război clasic.
România este țara cu cel mai mare număr de morți în accidente rutiere raportat la populație în UE. Și, dincolo de statistici, sunt oameni și familii lăsate în urmă. Sau nici măcar. Uneori, oamenii sunt secerați cu tot cu familii pe șosele din România.
La fiecare accident, ridicăm din umeri. Mai înjurăm un ministru al Transporturilor - slavă Domnului - avem pe alese. Din 1866 și până astăzi am avut 109. Deținem record și la numărul miniștrilor, și la numărul morților pe șosele.
DC News a lansat și o emisiune cu Titi Aur pentru a educa populația. Dacă nu avem drumuri bune, măcar să ne adaptăm și să știm cum să circulăm pe ele. Tragem semnale de alarmă peste semnale de alarmă și degeaba. Deja este mult prea dureros.
Astăzi au fost scene de groază pe un drum din Suceava. O familie cu doi copii din Volovăț și-a pierdut viața în cumplitul accident petrecut pe raza localității Cumpărătura, luni dimineață. Ei se aflau într-un autoturism de teren care le tracta mașina personală defectă. O cisternă înmatriculată în Ucraina a suferit o explozie la un pneu, nu a mai putut fi controlată, a intrat pe contrasens și a lovit în plin mașina în care se aflau cei doi soți, copii acestora și șoferul. Din păcate, cei cinci nu au avut nicio șansă de supraviețuire. În câteva clipe, mașina în care se aflau a fost spulberată de pe șosea. Alte voci susțin că, de fapt, bărbatul din Ucraina ar fi adormit la volan și astfel a produs tragicul accident. Poliția va stabili cum s-a produs nenorocirea.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” faptă prevăzută de art. 192 alin. 1,2 și 3 Cod Penal și „vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (2),(3),(4) din Codul penal, anunță IPJ Suceava.
Preotul Alexandru Lungu a scris un mesaj după acest accident mortal.
„Constantin, Anca, Ștefan, Eduard și Gheorghe. I-am așezat pe o hârtie și de azi îi port la pomelnic câte zile voi avea. Pentru a nu uita... să-mi sărut copiii ori de câte ori voi iesi pe ușă, aproape sau departe, cu mașina sau pe picioarele mele, atunci când voi pleca de acasă. Să nu uit să le spun copiilor cât de multă valoare se ascunde în fiecare clipă. Să nu uit cât de ușor se trece de la extaz spre agonie. Să dau Slava lui Dumnezeu pentru toate piedicile de a întârzia, sau a avea opreliști vizavi de toate planurile în care nu-mi iese ceea ce mi-am propus, dar totuși am văzut apusul zilei, sănătos, acasă, alături de cei dragi.
Să nu uit să-mi așez primele clipe ale vieții în mâna lui Dumnezeu, înțelegând că nu suntem altceva decât iarbă bătută de vânt. Să nu uit că fericirea deplină nu se regăsește aici, oricâte am avea, indiferent câte s-ar putea realiza într-o viață. Am mai așezat aceste nume spre pomenire, întrucât eu am încredințarea că toți, fără excepție s-au mântuit. Sunt dacă vreți mucenici ai șoselelor, ai incompetenței noastre românești de a crea infrastructură, drumuri la standarde europene, condiții pentru a reduce substanțial toate aceste tragedii. Cred că de multe ori ne uitam spre Dumnezeu cu revoltă și ne întrebăm de ce, ce au meritat să aibă un astfel de sfârșit și altele ca acestea. Dar nu schimbăm nimic.
Vor rămâne aceleași drumuri înguste. Ne vom lovi de aceeași incompetență a autorităților, a celor cărora le oferim votul încrederii noastre, dar care nu schimba nimic pentru binele comunității. Și l-am mai așezat pe pomelnic și pe Alexei, șoferul de tir care de astăzi va trebuie să învețe a supraviețui. În primul rând cu o conștiință ce nu îi va da voie să mai doarmă noaptea liniștit. Niciodată!
Chipurile celor uciși îl vor urmări până la groapă si doar ei au puterea să-l ierte, doar ei. Noi să nu judecăm ca ceilalți, să spunem doar așa, azi el, mâine oricând se poate să fim noi, victime sau criminali. Și nimeni nu poate să se bată cu mâna în piept că este fără de păcat, că nu a simțit uneori neputință la volan, că am scăpat milimetric dintr-o situație care se putea încheia tragic. Să ne rugăm și să cerem mereu lui Dumnezeu să așeze înger de lumină care sa ne însoțească în toată clipa. De azi Raiul este mai bogat și pământul mai sărac. Dar dacă nu vom schimba nimic, vom continua să scriem rânduri, să ne revoltăm și cam atât. Toți care puteți schimba aceste destine, situații, care aveți puterea decizională în propriile mâini, vă rog, va implor, faceți ceva. Acum! Mâine ar putea fi cineva drag al vostru sub pământ. Sus inima!”
Și poate vă întrebați de ce cităm preoți în știri despre accidentele mortale de pe șoselele din România. Păi simplu: Pentru că atunci când ne urcăm la volan, de obicei ne facem cruce pentru că nu se știe dacă ajungem vii la destinație. Și dacă în miniștrii Transporturilor nu prea avem nicio bază... ne punem speranța în... Dumnezeu. Doar că Dumnezeu nu se ocupă de drumurile din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News