Data publicării:

Premiile Gopo 2011: Inginerul de sunet Anuşavan Salamanian va fi premiat pentru întreaga activitate

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
premiile gopo
premiile gopo

Anuşavan Salamanian, unul dintre cei mai renumiţi şi prolifici ingineri de sunet români, va primi premiul Gopo pentru întreaga activitate la cea de-a cincea ediţiei a galei, care va avea loc pe 28 martie, în Bucureşti, potrivit organizatorilor.

Născut pe 12 martie 1932, la Bazargic (în prezent Dobric, pe teritoriul Bulgariei), Anuşavan Salamanian a absolvit Institutul de Ingineri Cinematografici din Sankt Petersburg. Este unul dintre cei mai apreciaţi ingineri de sunet din cinematografia autohtonă, cu o carieră-record în România, întinsă pe parcursul a aproape 50 de ani, perioadă în care a realizat sunetul şi/sau coloana sonoră pentru un număr impresionant de lungmetraje şi scurtmetraje, dar şi seriale TV, informează Mediafax.

După debutul cu "Secretul cifrului" (regia Lucian Bratu, 1959), Anuşavan Salamanian a lucrat cu Ion Popescu Gopo la unul dintre cele mai cunoscute lungmetraje semnate de acesta, de la a cărui premieră se împlineşte în acest an o jumătate de secol: "S-a furat o bombă" (1961).

Filmografia sa continuă cu titluri precum "Pădurea spânzuraţilor" (1963, regia Liviu Ciulei), primul lungmetraj românesc premiat la Festivalul de la Cannes, pentru regie; "Columna" (regia Mircea Drăgan, 1968); "Veronica" (1972) şi "Veronica se întoarce" (1973), regizate de Elisabeta Bostan, laureată a premiului Gopo pentru întreaga activitate în 2009; "Fraţii Jderi" (1973-1974, regia Mircea Drăgan); "Nea Mărin Miliardar" (1978, regia Sergiu Nicolaescu), filmul autohton cu cel mai mare succes de box-office din toate timpurile, la care a semnat coloana sonoră alături de Andrei Pap, câştigătorul premiului special la gala Gopo 2009; "Glissando" (regia Mircea Daneliuc, 1982), "Hotel de lux" (1992, regia Dan Piţa), distins cu Leul de Argint la Festivalul de la Veneţia; "Apărarea chineză" (1999, regia Tompa Gabor).

Anuşavan Salamanian se numără printre personalităţile care au influenţat şi cariera regizorilor români din generaţia "Noului Val": a lucrat alături de Cristian Mungiu la "Zapping" şi "Corul Pompierilor" (2000), cu Tudor Giurgiu la "Popcorn Story" (2001) şi cu Sinişa Dragin la "În fiecare zi, Dumnezeu ne sărută pe gură" (1998).

În filmografia lui Anuşavan Salamanian se regăsesc şi scenariile a patru filme realizate în regia lui Sergiu Nicolaescu: "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte/ Ipu" (1971), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste" (1979) şi "Ciuleandra" (1984).

Printre cele mai recente producţii la care Salamanian a lucrat în calitate de inginer de sunet se numără "Legiunea străină" (2008, regia Mircea Daneliuc), "Supravieţuitorul" (2008, regia Sergiu Nicolaescu), câştigătorul premiului publicului la gala premiilor Gopo 2009, precum şi scurtmetrajul "9 minute" (2008, regia Florin Kevorkian).

În 1970, Anuşavan Salamanian a realizat, în studiourile de la Moscova, prima coloană sonoră stereofonică pe şase canale pentru un film românesc, la "Mihai Viteazul" (regia Sergiu Nicolaescu), versiunea panoramică, pentru care a fost răsplătit cu premiul UNIATEC la Festivalul de la Moscova.

La începutul anilor 2000, tot el a semnat coloanele sonore reconstituite în versiune Dolby Surround pentru cele mai cunoscute filme istorice regizate de Sergiu Nicolaescu, "Mircea", respectiv "Mihai Viteazul".

Cea de-a cincea ediţie a galei premiilor Gopo va avea loc pe 28 martie şi va fi transmisă în direct şi în exclusivitate de postul de televiziune ProCinema, iar românii de pretutindeni o vor putea urmări înregistrat, pe ProTV Internaţional. Gala va putea fi urmărită şi online, pe www.premiilegopo.ro şi www.procinema.ro, dar şi pe cea mai mare media-faţadă din România, Cocor Media Channel, situată în inima Capitalei.

Gala premiilor Gopo este organizată de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Babel Communications şi al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel