Premii Grammy, val de critici. Lady Gaga, gest față de Cardi B
Lady Gaga i-a luat apărarea lui Cardi B după reacţiile stârnite de triumful său la gala premiilor Grammy de duminică, informează miercuri Press Association.
Cardi B a făcut istorie devenind prima artistă solo care a câştigat cel mai bun album rap la Grammy Awards, însă succesul său a fost umbrit de numeroşi troli care au afirmat că această performanţă este nemeritată.
În replică, artista a postat un filmuleţ plin de injurii pe contul său de Instagram, înainte de a şterge contul câteva ore mai târziu.
În apărarea artistei a sărit marţi Lady Gaga - câştigătoare a trei premii Grammy, dintre care două pentru performanţa sa din "A Star Is Born".
"Este atât de greu să fii femeie în această industrie. Ce presupune asta, cât de greu ne e să răzbatem printre provocările lipsite de respect, doar pentru a face artă. Te iubesc, Cardi. Îţi meriţi premiile", a scris Lady Gaga pe Twitter.
"Să sărbătorim lupta ei. Să o cinstim şi să o onorăm. Este curajoasă", a scris cântăreaţa despre Cardi B (26 de ani), care anterior îşi manifestase admiraţia faţă de Lady Gaga.
În 2016, Cardi B a scris pe Twitter că Gaga i-a schimbat viaţa. "M-a inspirat să fiu eu însumi & diferită", a declarat ea la momentul respectiv.
Prima artistă solo premiată la categoria "cel mai bun album rap"
Cardi B a devenit prima artistă solo premiată la categoria "cel mai bun album rap", duminică seară, la cea de-a 61-a gală de decernare a premiilor Grammy.
Artista şi compozitoarea newyorkeză a primit acest trofeu pentru albumul ei de debut, intitulat "Invasion of Privacy".
Prima femeie recompensată la această categorie a fost Lauryn Hill, însă ea a reuşit această performanţă în calitate de membră a grupului Fugees, în 1997.
It is so hard to be a woman in this industry. What it takes, how hard we work through the disrespectful challenges, just to make art. I love you Cardi. You deserve your awards. Let’s celebrate her fight. Lift her up & honor her. She is brave. pic.twitter.com/lunY27vn3E
— Lady Gaga (@ladygaga) February 13, 2019
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News