Premierul sloven, Borut Pahor, intenţionează să ceară un vot de încredere din partea Parlamentului, după ce alegătorii au respins masiv la referendumul de duminică reforma sistemului de pensii solicitată de UE şi Fondul Monetar Internaţional.
"Voi cere probabil un vot de încredere din partea Parlamentului, în legătură cu noul proiect de lege pentru consolidarea finanţelor publice", a spus el, fără a oferi alte detalii.
Pahor refuză să demisioneze, în pofida presiunilor exercitate de liderul opoziţiei conservatoare, fostul prim-ministru Janez Jansa, susţinând că, în cazul demisiei premierului, Constituţia slovenă nu prevede convocarea de alegeri legislative anticipate.
După numărarea a circa 90 la sută din voturile exprimate la referendum, Comisia Electorală Centrală a anunţat că 72 la sută dintre alegători au votat împotriva reformei sistemului de pensii, susţinută de numai 28 la sută dintre sloveni.
Guvernul a avertizat că, în cazul în care reforma nu va fi aplicată, Slovenia riscă să împărtăşească soarta celor mai îndatorate ţări din Uniunea Europeană.
Rata de participare la vot a fost foarte scăzută, de numai 35,5 la sută, mult mai redusă decât la referendumul din 2010 privind delimitarea graniţei cu Croaţia, când au votat 42,7 la sută dintre alegători, şi cea de la alegerile legislative din 2008, când s-au prezentat la urne 63,1 la sută dintre alegători.
Reforma sistemului de pensii, adoptată de Parlament în decembrie, prevede creşterea vârstei legale de pensionare de la 63 la 65 de ani şi este solicitată de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Șoferul strivit de un tramvai în București era soțul femeii peste care s-a aruncat benzină în Parlament - surse / update
- Candidatul care ne-ar putea aduce "o surpriză" la alegerile prezidențiale. Bogdan Chirieac, scenariul în care "victoria lui Marcel Ciolacu devine clară"
- Piromanul de la Parlament, declarat „erou național”. Ai grijă ce comentezi pe TikTok pentru că intră pe fir DIICOT! Mircea Toma și Valentin Jucan, reacții
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 septembrie 2024
- Ambasadorul SUA la Budapesta: Cum e posibil ca țara care s-a ridicat la luptă în 1956 împotriva sovieticilor să facă azi jocurile Rusiei?
- PSD, decizie privind legea care i-ar permite lui Iohannis să candideze la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
- Elevii nu își vor mai putea filma profesorii în timpul orelor. Florian Lixandru: Există câteva excepții