Data publicării:

Premierul Prayuth Chan-ocha anunţă sfârşitul regimului militar, care fusese condus tot de el

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul thailandez Prayuth Chan-ocha a demisionat oficial luni din fruntea guvernului militar, după ce a devenit prim-ministru în noul guvern civil, afirmând că ţara va funcţiona de acum înainte ca o democraţie normală după cinci ani de regim militar, relatează Reuters.

Prayuth va ocupa funcţia de prim-ministru cu susţinerea partidelor pro-armată din Camera Reprezentanţilor şi a camerei superioare numite de armată în baza unei constituţii despre care criticii susţin că sufocă democraţia şi sprijină rolul politic al armatei.

Într-un discurs televizat către naţiune, Prayuth a spus că armata a avut succes în multe domenii, de la rezolvarea problemelor pescuitului ilegal şi traficului de fiinţe umane, până la salvarea a 12 copii şi a antrenorului lor blocaţi într-o peşteră inundată anul trecut.

Fostul şef al armatei care a preluat puterea în urma unei lovituri de stat din 2014 a declarat că intervenţia a fost necesară pentru a restabili ordinea după şase luni de proteste stradale şi ciocniri violente, dar că lucrurile se întorc la normal după alegerile din 24 martie.

"Thailanda este acum o ţară pe deplin democratică cu o monarhie constituţională, cu un parlament ai cărui membri sunt aleşi", a spus Prayuth.

"Toate problemele vor fi abordate normal în baza unui sistem democratic în care nu vor fi folosite puterile speciale", a spus el, referindu-se la puterile considerabile pe care le deţinea guvernul militar.

Săptămâna trecută, Prayuth a folosit aceste puteri pentru ultima dată pentru a pune capăt mai multor restricţii asupra media. De asemenea, el a transferat dosarele unor civili de la instanţe militare la cele civile, deşi a păstrat puterea de a dicta percheziţii şi a face arestări care nu pot fi contestate.

Regele Maha Vajiralongkorn a sprijinit săptămâna trecută noul cabinet civil al lui Prayuth, format dintr-o coaliţie de 19 partide care deţine o majoritate fragilă în parlament.

Thailanda s-a confruntat cu perioade intermitente de tensiuni politice şi violenţe, precum şi cu două lovituri de stat militare, în ultimii 15 ani, în contextul în care noi forţe politice, care îşi au bazinul electoral în zonele rurale, au intrat în competiţie cu clasa politică militaristă şi regalistă de la Bangkok. 

Oamenii sunt în general prudenţi vizavi de ce ar putea să însemne nou formulă politică.

"Trebuie să vedem mai întâi ce fac", a declarat Noppawan Hiranpruk, de 47 de ani, o vânzătoare dintr-o piaţă din Bangkok, pentru Reuters.

"Este OK să ai figuri vechi, cu condiţia să aibă idei noi care să producă lucruri noi", a mai spus ea.

Noul guvern va prelua oficial puterea după o ceremonie de depunere a jurământului de marţi. Acesta ar urma să-şi prezinte politicile în parlament săptămâna viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel