Premierul Victor Ponta a confirmat, duminică seară, la România TV, că discută destul de frecvent cu președintele Traian Băsescu, fiind vorba de o colaborare normală între prim-ministru și șeful statului, explicând totodată și ce crede despre laudele pe care acesta i le aduce acum.
Întrebat de către analistul politic Bogdan Chirieac cum a reușit să ajungă în situația ca președintele Traian Băsescu să îl laude mai mult decât partenerii de coaliție, premierul Victor Ponta a răspuns: "Cred că în sfârşit domnul Băsescu vede ce înseamnă să ai un prim ministru eficient şi bun. Cred că s-a chinuit cu domnul Boc, că orice îi spunea nu era în stare să facă. O iau ca pe o apreciere personală. Faptul că acum nu mai are nicio responsabilitate, că, practic, toate necazurile și toate lucrurile bune și cele rele sunt pe umerii altcuiva nu este o poziție foarte rea", a spus premierul Ponta.
Referitor la afirmația președintelui că are discuţii "extrem de deschise", de cel puţin două-trei ori pe săptămână cu premierul, Victor Ponta a confirmat: "Sigur că vorbesc, e absolut normal. De exemplu, mâine avem o vizită importantă, din Rusia, amândoi. Poimâine, din Statele Unite (...) Apreciez foarte mult că indiferent cât de înalt este nivelul vizitei, fie din America, fie din Rusia, fie că e vorba de preşedintele BERD, de exemplu, mâine, sau de preşedintele Băncii Mondiale, de fiecare dată există două vizite: preşedinte şi prim ministru", a declarat Ponta.
Totuşi, Ponta crede că declaraţiile lui Băsescu sunt şi un tertip politic al şefului statului. "Traian Băsescu rămâne om politic, ca şi mine, şi ştie că, de fiecare dată când mă laudă, mai dă apă la moară celor care vorbesc despre ruperea USL. Traian Băsescu ştie să joace jocul cu băţul...", a comentat Victor Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că relaţia sa de comunicare cu premierul Victor Ponta este foarte bună, având discuţii "extrem de deschise", de cel puţin două-trei ori pe săptămână, precum şi întâlniri la o săptămână sau două, subliniind, însă, că acordul de coabitare este necesar "pentru a nu arunca ţara în aer" și nu ar trebui să încurce funcţionarea USL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare