Data publicării:

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj pentru români de Paşte: Suntem datori să iertăm şi să ajutăm

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebok (Nicolae Ciucă)
Sursă foto: Facebok (Nicolae Ciucă)

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit în mesajul de Paşte pentru români despre iertare, ajutor, dar şi despre războiul din Ucraina. 

”Sărbătorile Paștelui vin cu speranță în puterea noastră de a depăși greutățile vieții, cu bucuria momentelor petrecute alături de toți cei dragi și cu dorința a-i ajuta pe semenii noștri care trec prin momente dificile. Vremurile complicate pe care le trăim acum evidențiază nevoia de înțelegere între oameni, solidaritate și unitate. 

Am traversat cu toții o perioadă foarte grea, marcată de criza pandemică, iar mulți dintre noi au trecut prin experiența dureroasă a pierderii unor persoane dragi. Acum deplângem ororile unui război ce contrazice toate valorile pe care Învierea Domnului ne îndeamnă să le prețuim. Spațiul creștinismului este destinat să fie unul al unității în jurul Învierii Domnului. Înainte de a ne împărtăși de bucuria Învierii, suntem datori să iertăm și să ajutăm – iar noi, românii, am demonstrat din plin că suntem solidari și sunt convins că vom continua pe acest drum.

Lumina pe care o luăm din Lumină în această noapte sfântă a Învierii să ne călăuzească tuturor gândul și faptele pentru o lume mai bună, în care viața și pacea să fie prețuite așa cum se cuvine. 

Îmi doresc și vă doresc să rămânem uniți în jurul acestei mari sărbători, ca o mare familie în fața provocărilor, a suferințelor și a conflictelor de orice fel. Am speranța că după toată această perioadă a „pătimirilor” vom putea primi împreună în suflete lumina și pacea Învierii lui Hristos.  

Gândurile și rugăciunile noastre vor fi alături de toți cei care au nevoie de ajutor. 

Sărbători fericite, cu liniște și pace, tuturor credincioșilor care sărbătoresc Paștele Ortodox!

Hristos a Înviat!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă. 

Iohannis: Miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi de cultele neoprotestante.

"Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne reuneşte în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe care îi purtăm în sufletele noastre.

Tuturor credincioşilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi care celebrează Sfintele Paşti le transmit cele mai calde urări de pace, sănătate şi bună înţelegere!

În aceste zile, îi purtăm în gânduri şi inimi pe vecinii noştri ucraineni, a căror suferinţă încercăm să o alinăm prin ospitalitate şi sprijin. Împărtăşim astfel în jurul nostru din dragostea creştină, iar această solidaritate întruchipează acum expresia iubirii aproapelui.

Dragi români, miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire. Vă doresc tuturor Sărbători pascale binecuvântate, în armonie, alături de cei dragi" - este mesajul transmis de şeful statului.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel