„Alături de premierul Sorin Grindeanu am participat astăzi la o întâlnire cu reprezentanții producătorilor de vaccinuri, în contextul Săptămânii Europene a Imunizării 2017.
Premierul Grindeanu a propus marilor producători de vaccinuri de pe piața românească o serie de direcții de acțiune pentru a se asigura predictibilitate în procesul aprovizionării cu vaccinuri și pentru a fi preîntâmpinate, pe viitor, potențialele crize.
Măsurile propuse au în vedere:
- instituirea unui sistem eficient de management al vaccinului;
- modificarea legislației în privința modului de achiziție în cazul vaccinurilor, astfel încât procesul să fie transparent și predictibil;
- realizarea unui plan multianual al necesarului de vaccinuri în România;
- realizarea unui stoc național de vaccinuri pentru situații speciale.
[citeste si]
Reprezentanții producătorilor și-au exprimat disponibilitatea de a lucra împreună cu Guvernul la definitivarea mecanismului care să asigure predictibilitate, flexibilitate și continuitate în aprovizionarea cu vaccinuri și au apreciat deschiderea guvernului pentru dialog în acest sens. Totodată, au subliniat importanța cooperării în planificare, pentru asigurarea în timp util a dozelor de vaccin care ar putea fi necesare.
Personal am menționat că proiectul Legii vaccinării se află, în continuare, în dezbatere publică și că este deschis tuturor propunerilor, astfel încât să rezulte un cadru legal care să asigure un sistem fluid de aprovizionare cu vaccinuri, precum și informarea corectă a populației în ceea ce privește importanța prevenției.
Întrevederea cu producătorii de vaccinuri va fi reluată, în aceeași formulă, în aproximativ două săptămâni, pentru prezentarea primelor concluzii și soluții concrete propuse. De asemenea, premierul Grindeanu va mai avea întâlniri, pe aceeași temă, și cu asociații ale medicilor, manageri de spitale, organizații nonguvernamentale și alți reprezentanți ai sistemului de sănătate din țara noastră”, a scris ministrul Sănătății pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă