Data publicării:

Premierul desemnat al Italiei, Giuseppe Conte, a demarat întâlniri în vederea formării unui nou guvern

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Premierul desemnat al Italiei, Giuseppe Conte, a demarat vineri întâlniri cu toate forţele politice italiene, printre care social-democraţii din Partidul Democrat (PD, centru stânga) şi Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem), cu care urmează să formeze o nouă echipă guvernamentală, informează AFP.

Giuseppe Conte, ales joi pentru a încerca să formeze un executiv, va avea întrevederi timp de două zile şi ar urma să-i prezinte până marţi sau miercuri componenţa guvernului preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella, înainte de a depune jurământul.

În afară de repartizarea portofoliilor ministeriale, mai multe necunoscute se menţin, printre care atribuirea postului de vicepremier, pe care actualul său titular Luigi de Maio (liderul M5S) ar dori să-l păstreze.

Posturile strategice de ministru al economiei şi cel de interne se află de asemenea în centrul discuţiilor.

De asemenea, Mişcarea 5 Stele a decis să supună acordul de coaliţie votului în rândurile militanţilor săi pe platforma participativă "Rousseau". Această consultare online a celor circa 100.000 de înscrişi ar urma să se deruleze în următoarele zile, în orice caz înainte de votul de încredere pentru guvern în parlament, potrivit mass-media.

Ministrul de interne şi liderul partidului Liga, suveranistul Matteo Salvini a respins invitaţia lui Conte şi a trimis simpli reprezentanţi. El a lansat un apel, pe Facebook, pentru a manifesta la 19 octombrie în cadrul unei "zile de orgoliu italian" şi împotriva viitorului guvern, pe care l-a calificat drept "furt al democraţiei".

"Nu vă veţi debarasa de mine atât de uşor, nu mi-e frică de câteva luni, de un an sau doi de opoziţie, ne vom revedea", a promis liderul suveranist, aflat la originea destrămării coaliţiei pe care a format-o vreme de 14 luni cu M5S.

În timpul întrevederii sale cu Giuseppe Conte, liderul Forza Italia (dreapta) şi fostul şef de guvern Silvio Berlusconi şi-a exprimat de asemenea dorinţa pentru alegeri legislative anticipate.

Acordul la care s-a ajuns miercuri între M5S şi PD a scos Italia din criza politică în care era cufundată după ce Matteo Salvini a dinamitat, la 8 august, alianţa cu M5S.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel