Data actualizării:
Data publicării:

Premierul Ciucă, întrevedere cu președintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez. Prioritățile discutate

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
foto captură video/ Nicolae Ciucă, ședință de Guvern- 10 decembrie
foto captură video/ Nicolae Ciucă, ședință de Guvern- 10 decembrie

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întrevedere cu președintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez.

Alegeri prezidentiale 2024

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi, 17 martie 2022, o întrevedere cu președintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez, care efectuează prima vizită în România în această funcție.

Cei doi oficiali au discutat cu prioritate despre impactul multidimensional al crizei din Ucraina, cu accent pe temele legate de stabilitate, refugiați și energie. S-a evidențiat existența unei viziuni comune asupra strânsei cooperării bilaterale dintre România și Spania, potențată și de comunitatea românească semnificativă din Regatul spaniol.

Cei doi șefi de guvern au confirmat necesitatea unei soluții europene pentru reformarea pieței energiei, precum și pentru a răspunde nevoilor refugiaților din Ucraina. Atât premierul României, cât și omologul său spaniol au apreciat răspunsul solidar al UE și NATO la criza din Ucraina, confirmând importanța solidarității cu statele din primă linie în gestionarea fluxurilor de refugiați.

În acest context, prim-ministrul României a expus măsurile implementate de țara noastră pentru sprijinirea refugiaților și a apreciat implicarea organizațiilor non-guvernamentale spaniole în demersurile de ocrotire a celor aflați în nevoie.

Pe lângă acțiunea României, a fost remarcat și efortul deosebit al Republicii Moldova, care a primit cel mai mare număr de refugiați raportat la populația din propria țară.

În paralel, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat măsurile avute în vedere în cadrul noii scheme pentru plafonarea și compensarea prețurilor la energie și gaze naturale.

Interesul pentru organizarea cu celeritate a primei ședințe comune a celor două guverne, cu scopul de a maximiza cooperarea bilaterală.

În cadrul dialogului, prim-ministrul României a exprimat interesul pentru organizarea cu celeritate a primei ședințe comune a celor două guverne, cu scopul de a maximiza cooperarea bilaterală.

Premierul spaniol a apreciat relația dintre cele două state, prin puntea de legătură  reprezentată de  cetățenii români care trăiesc pe teritoriul spaniol și a reiterat interesul pentru dezvoltarea și consolidarea  relațiilor bilaterale. Totodată, prim-ministrul Sanchez a mulțumit pentru reacția și solidaritatea poporului român, oferind în continuare sprijinul Spaniei în cadrul efortului european pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel