Premieră mondială: Românii de la sate, tratați prin telemedicină
Ministerul Sănătății a anunțat, luni, o premieră mondială realizată în România care va permite bolnavilor cronici de la sate să nu mai parcurgă zeci de kilometri până la oraș pentru a-și efectua diverse analize. Anunțul a fost făcut în cadrul conferintei de presă prilejuite de închiderea proiectului "Creșterea calității actului medical în zonele rurale prin implementarea unui sistem informatic de Telemedicină".
Un număr de 198 de medici de familie din mediul rural din județele Brăila, Galați, Tulcea și Constanța au primit echipamente portabile care conține scaner cu ultrasunete, electrocardiograf, monitor funcții vitale, spirometru, analizor pentru o serie de analize. Echipamentele medico-informatice permit efectuarea analizelor la nivelul cabinetelor medicilor de familie și transmiterea rezultatelor în format electronic, la care se pot atașa și alte informații de ordin medical. Toți cei 198 de medici au fost și instruiți cum să le folosească, relatează televiziunea-medicala.ro
Asemenea proiecte pilot sau sisteme similare au mai existat inclusiv în SUA, dar nu în sistemul de stat, ci în cel privat.
Sistemul informatic de telemedicină este integrat cu Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate. Telemedicina este una din componentele strategiei de e-Sanatate a Comunității Europene.
Sistemul Informatic de Telemedicină pentru zonele rurale se va axa pe consultații de specialitate la distanță pentru patologii cronice.
Rezultatele acestor analize vor putea fi transmise în format electronic la peste 500 de medici specialiști din țară, atât din județele menționate, cât și din centre universitare din București, Craiova, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș și Iași, pentru a obține opiniile de specialitate necesare în diagnosticarea pacienților".
"Acest proiect se încadrează într-unul dintre conceptele care definesc și guvernarea noastră, respectiv medicina centrată pe pacient. Scopul este de a veni noi către pacient, nu de a-l purta peste munți și văi, ci de a putea să îi oferim o medicină de calitate, acolo unde are domiciliul, iar acest proiect tocmai acest lucru îl realizează", a declarat ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu.
"Ne găsim la sfârșitul unei acțiuni care, după opinia mea, deschide o cu totul și cu totul altă epocă în România. Este o diferenta notabila fata de ceea ce noi tot clamam pana acum ca este telemedicina. (...) Cred că este reinventarea dispensarului de pe vremuri", a precizat Directorul STS, Marcel Opriș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News