Data publicării:

Premieră în România și Polonia: O bază de date a pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale (TCC). Ce presupune

Autor: DCNews Team | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

În aceste zile are loc cea de-a-XX-a ediții a Congresului Academiei de Neurotraumatologie Multidisciplinară (AMN), eveniment aniversar care reunește peste 250 de neurologi și neurochirurgi, din 16 țări, al căror obiectiv principal va fi prezentarea și aprofundarea celor mai noi descoperiri științifice medicale în tratarea traumatismelor cranio cerebrale. Se întâmplă în Polonia.

Alegeri prezidentiale 2024

Principalele obiective ale Congresului AMN (12-13 mai 2023)


Potrivit acordului ce va fi semnat în aceste zile între Academia de Neurotraumatologie Multidisciplinară (AMN) și Federația Europeană a Societăților de Neuroreabilitare (EFNR) se va formaliza colaborarea dintre cele doua societăți de prestigiu pe mai multe dimensiuni: cercetare, programe educaționale și practică medicală, acest memorandum reprezentând totodată și debutul primului proiect comun ce se va baza pe noul ghid cu privire la TCC moderat și sever.

O bază de date a pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale (TCC)

Pe de altă parte, proiectul PRESENT (Patient REgistry - Short, Essential NeuroTrauma) a introdus în premieră în România și Polonia o bază de date a pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale (TCC). Scopul principal al PRESENT este de a integra date clinice cu informații utile în prevenirea traumatismelor și indicatori ai calității îngrijirilor TCC, pentru a permite îmbunătățirea serviciilor de sănătate și aprofundarea înțelegerii acestor leziuni cerebrale. Inițiativa facilitează accesul la date pentru instituții anterior private de această posibilitate, contribuind la diseminarea ghidurilor de tratament, înțelegerea traseelor optime ale pacienților și transferul celor mai bune practici în neuroreabilitare. 

În cadrul congresului va fi prezentată și experiența centrelor de înregistrare din România și Polonia, precum și inițiative similare din Armenia, Georgia și Moldova. Următorii pași includ extinderea inițiativei pentru a asigura acoperirea la nivelul populației afectate de TCC în regiunile vizate de centrele participante.

“Consider că aici, la Cracovia, am reușit să dăm naștere unei noi mari realizări pentru medicina românească, în domeniul neurologic și neurochirurgical, prin inițierea, în parteneriat cu Academia de Neurotraumatologie Multidisciplinară,  a unui proiect special destinat constituirii unei rețele naționale bine conturate de specialiști ce vor fi dedicați tratării pacienților noștri cu traumatisme cranio-cerebrale” a subliniat Prof.Dr.Dafin Mureșanu.

Academia de Neurotraumatologie Multidisciplinară lansează în România o inițiativă de recrutare a specialiștilor cu domeniu de interes TCC, scopul proiectului fiind acela de a forma o rețea națională bine conturată ai căror membri vor avea acces la întreaga platformă educațională a AMN, precum și a societăților partenere acesteia (cursuri, workshopuri, webinarii, traininguri și un program de mentorship cu specialiști de top din țară și străinătate) – site: www.brain-amn.org

VEZI ȘI: Polonia, Cracovia, A-XX-a ediție a Congresului al Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology. Listă participanți - https://www.dcnews.ro/polonia-cracovia-a-xx-a-editie-a-congresului-al-academy-for-multidisciplinary-nuerotraumatology-lista-participanti_915947.html

VEZI ȘI: TCC, principala cauză de mortalitate în rândul tinerilor. Peste 10 milioane de persoane, afectate - https://www.dcnews.ro/tcc-principala-cauza-de-mortalitate-in-randul-tinerilor-peste-10-milioane-de-persoane-afectate_915950.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel