Data publicării:
Premieră în România. O femeie a născut 8 copii prin cezariană. Primii 7 în Italia, cel mai recent în Alba Iulia
O femeie de 37 de ani din judeţul Alba a născut opt copii prin cezariană, primii şapte în Italia şi ultimul, o fetiţă, la spitalul din Alba Iulia, fiind o premieră la nivel naţional, în condiţiile în care în România sunt recomandate cel mult trei astfel de intervenţii, având în vedere riscurile operatorii şi post-operatorii care pot apărea.
"Femeia a născut primii 7 copii în Italia, unde a trăit şi de unde a revenit acasă, în Războieni, judeţul Alba. Prin efectuarea celei de-a opta operaţie de cezariană, la aceeaşi pacientă, se atinge un record naţional. Potrivit datelor statistice publicate, la nivel mondial, numărul maxim de operaţii cezariene efectuate la aceeaşi pacientă se ridică la 10. În ţara noastră sunt recomandate maximum 3 astfel de intervenţii chirurgicale, având în vedere riscurile operatorii şi post-operatorii care pot apărea", se menţionează în comunicatul transmis de către Biroul de Presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia.
Ultima intervenţie chirurgicală a fost efectuată cu succes la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, iar mămica, de 37 de ani, este foarte bine, la fel şi fetiţa sa, care a primit nota 10 la naştere şi a cântărit 2,8 kilograme. "Mă simt foarte bine!", a spus pacienta în ziua externării din spital.
Cine a efectuat operația
Operaţia a fost efectuată de către o echipă medicală coordonată de către şeful secţiei de obstetrică-ginecologie, Cristian Ţibea. Din echipa medicală a făcut parte şi medicul specialist ATI Harambas Diana.
"Pacienta a fost internată marţi, 15 februarie, zi în care a fost operată şi a fost externată vineri. Operaţia de cezariană a durat aproape o oră, mai mult decât în mod normal, dar a decurs foarte bine, fără complicaţii. Şi sarcina a avut un parcurs normal, pacienta a născut la 38 de săptămâni şi 5 zile, după ce toate au decurs conform planului. Valoarea, beneficiul şi bucuria naşterii unui copil depăşesc aproape orice risc."
"Şi vindecarea postoperatorie decurge foarte bine. Refacerea depinde mult de pacientă, de capacitatea de a se vindeca, de organism, de constituţie, de dorinţă, pozitivism şi tonus psihic. Cicatricea, după a 8-a tăietură, arată foarte bine. În momentul de faţă nu mai există riscuri. Va urma o consultaţie la 6-8 săptămâni, iar în funcţie de ceea ce se va observa la ecografie, pacienta va primi indicaţii cu privire la o posibilă viitoare sarcină dacă se mai doreşte. Noi înştiinţăm pacientele cu privire la riscuri, dar decizia finală este a lor", a spus medicul primar Cristian Ţibea.
Potrivit sursei citate, femeia nu a optat pentru naşteri prin cezariană, ci, la 21 de ani, când a venit pe lume primul ei copil, situaţia medicală de atunci a impus acest lucru. Al doilea copil s-a născut într-un timp relativ scurt faţă de primul, fiind necesară din nou cezariana, în contextul în care existau şi alţi factori medicali. Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia transmite multă sănătate părinţilor şi celor 8 copii ai lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News