Magistrații de la Judecătoria Buzău l-au condamnat pe 10 decembrie pe Matei S. la un an de închisoare cu executare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.
Instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 550 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
De asemenea, prin sentința Judecătoriei Buzău, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
Sentința vine după ce, în luna aprilie, bărbatul de 36 de ani a fugit din spital înainte să primească rezultatul testului pentru Covid-19. Ulterior, testul a ieșit negativ, dar a fost diagnosticat cu TBC.
Bărbatul are drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Decizia Judecătoriei Buzău
„În baza disp. art. 352 alin.1 C. pen. condamnă inculpatul M.S. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Aplica inculpatului pedeapsa complementară prevazută de art 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 2 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea.
Aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzuta de art. 65 alin. 1 C.. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal de interzicere a exercitării drepturilor si de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice si de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Pedeapsa se va executa în baza disp. art. 60 C. pen.. În baza disp. art. 274 alin.1 C. pr. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 550 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2020”, se arată în decizia Judecătoriei Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor