Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Premieră: Consens în Parlament

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Cetățenii vor putea monitoriza activitatea parlamentarilor din circumscripție. 

Reprezentanții tuturor partidelor parlamentare din Camera Deputaților au semnat astăzi Acordul între Camera Deputaților (CD) şi Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României cu privire la măsurile agreate pentru modernizarea României, precum şi pentru modernizarea şi transparentizarea activităţii CD.

”Pe durata acordului, părţile vor constitui şi asigura funcţionarea unei evidenţe online, publicată pe site-ul camerei Deputaţilor, cu privire la consultările cu cetăţenii avute în circumscripţie, Camera Deputaţilor va stabili un set de activităţi parlamentare dedicate celebrării a 100 ani de la Marea Unire, în sprijinul unităţii statului, toleranţei şi echilibrului social, unităţii poporului şi egalităţii între cetăţeni, precum şi dreptului la identitate, părţile vor dezbate modul prin care poate creşte nivelul de transparentizare a procedurilor parlamentare desfăşurate în cadrul comisiilor parlamentare şi a modului de reflectare a acestora în documentele emise şi publicate de către comisii”, potrivit AID România

Acordul de parteneriat încheiat astăzi a fost însuşit şi aprobat de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel