Data publicării:

Prelevare de organe de la un copil de 10 ani, la Iași

Autor: Cătălina Burghelea | Categorie: Sanatate
WhatsApp

O nouă prelevare de organe a fost efectuată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, donatorul fiind un copil de 10 ani aflat în moarte cerebrală.

Alegeri prezidentiale 2024

Beneficiarii transplantului sunt copii atât din ţară, cât şi din străinătate. S-au prelevat, după ce a fost primit acordul familiei, ficatul, rinichii, cordul şi plămânii.

"Este a doua prelevare făcută de la un copil în mai puţin de o săptămână. (...) Din păcate, fiind un copil atât de mic nu au fost receptori pediatrici pentru toate organele pe teritoriul României. Au venit echipe medicale de la Eurotransplant, respectiv pentru plămâni de la Viena, pentru cord de la Hanovra şi pentru ficat de la Bonn. Toate transplanturile le-au făcut tot la copii", a declarat Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.

Ea a precizat că plămânii au fost transplantaţi unei fete de 15 ani, care suferea de fibroză chistică, iar ficatul şi cordul la copii cu vârste de aproximativ 10 ani, scrie Agerpres.

"La noi în ţară transplant de plămân la copii nu se face, la ficat se face, dar acum nu aveau un receptor. Unul dintre rinichi a fost transplantat la Spitalul Parhon la un copil tot cu vârstă de aproximativ 11 ani, iar cel de-al doilea rinichi e în drum spre Cluj", a menţionat Neagu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel