'Domnul ministru cămătar, zis şi dobândă la dobândă, Florin Cîţu, a susţinut o declaraţie de presă spunându-ne despre lucrurile fantastice pe care Guvernul PNL le-a făcut pentru România în această situaţie de criză în care ne-am aflat. Concluzia pe care oricine poate să o tragă foarte simplu este că, de fapt, nu au făcut nimic şi spun acest lucru pentru că astăzi mă aşteptam să văd un plan de repornire a economiei care să fie coerent, solid şi să ştim, după data de 15 mai, atunci când situaţia de urgenţă va înceta şi legislaţia care se referă la această situaţie va trebui înlocuită cu altceva, să ştim cum reuşim să insuflăm încrederea antreprenorilor români, astfel încât să repornim economia. Despre acest plan domnul Cîţu nu a vorbit nimic.' a spus Preda.
Vezi și Cum arată ȘOCUL economic suferit de români. Cîțu, EXPLICAȚII - foto
'În schimb ne-a vorbit despre IMM Invest (...) şi ne anunţă ca pe un mare succes faptul că astăzi, la 17 zile de la lansarea oficială a acestui program, la 50 de zile de când ne aflăm în plină criză generată de epidemia de COVID, că o firmă, una singură, a accesat acest program. Foarte puţin. Extrem de puţin, domnule Cîţu', a spus Oprea, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul central al PSD. El a adăugat că acest lucru arată că 'efectul IMM Invest este unul marginal'.
'Însă domnul Cîţu a avut grijă (...) să introducă un domeniu care nu exista în programul PSD, din 2017, a introdus investiţiile financiare, şi atunci IFN-urile care sunt controlate astăzi de către cei care sunt în jurul lui Ludovic Orban şi al lui Cîţu, domnul Sighiartău, spre exemplu, are depusă cerere pentru a se finanţa prin acest program. Eu cred că nu este deloc în regulă să transformi un program care ar fi trebuit să se adreseze celor care într-adevăr au nevoie astăzi să reziste şi să îşi relanseze afacerile într-unul cu dedicaţie pentru camarila de partid', a menţionat acesta.
Radu Oprea a afirmat că Guvernul a introdus 'taxe noi', mai exact amenzile care au fost aplicate în starea de urgenţă pentru mai mult de 300.000 de români, cu o valoare 'incredibilă, de peste 600 de milioane de lei', potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit