Urmărește emisiunea live
S-au modificat condiţiile de intrare în SUA în contextul pandemiei de COVID-19
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
WSJ: China cere trimiterea unui emisar în SUA, pentru depăşirea tensiunilor / Ambasada Chinei neagă / Foto Pexels
WSJ: China cere trimiterea unui emisar în SUA, pentru depăşirea tensiunilor / Ambasada Chinei neagă / Foto Pexels
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile americane au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 26 ianuarie 2021.

Astfel, conform informaţiilor comunicate public de către Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (Centers for Disease Control and Prevention - CDC), toate persoanele care sosesc în Statele Unite ale Americii pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 sau un document care să ateste faptul că persoanele în cauză au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, fiind în prezent vindecate. Testul pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 trebuie efectuat cu maximum 72 de ore (3 zile) anterior sosirii în Statele Unite ale Americii, fiind acceptate atât testele moleculare, cât şi testele antigen, iar documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie prezentat în format tipărit. Reprezentanţii companiilor aeriene nu vor permite îmbarcarea persoanelor care refuză prezentarea documentelor solicitate de autorităţile americane.

Măsura se aplică tuturor persoanelor cu vârsta de peste 2 ani, inclusiv cetăţenilor americani, rezidenţilor permanenţi şi cetăţenilor aflaţi în tranzit.

Totodată, MAE precizează că autorităţile federale americane recomandă ca persoanele care intră în Statele Unite ale Americii să se testeze după o perioadă de 3 până la 5 zile de la sosire şi să rămână în autoizolare la domiciliu/reşedinţă, pentru o perioadă de 7 zile din momentul intrării pe teritoriul SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel