Urmărește emisiunea live
Data publicării:

"Președintele Ponta"

Autor: Bogdan Chirieac | Categorie: Stiri
WhatsApp

Adresarea vicepreședintelui SUA Joe Biden către premierul Victor Ponta - "dle Președinte, vă mulțumesc etc. etc." - este lucrul care va face istorie în această vizită.

Alegeri prezidentiale 2024

Întreaga presă speculează faptul că America, prin vocea d-lui Biden, a ales deja succesorul d-lui Băsescu. De altfel, d-lui Băsescu i s-a și mulțumit oficial: "Vreau personal să-i spun d-lui președinte (Băsescu), știu că mandatul dânsului se termină înaintea mandatului meu, îi voi duce lipsa. Dumnezeu să binecuvânteze România, America și să protejeze trupele noastre".

Nu știu dacă, într-adevăr, America a ales un succesor d-lui Băsescu. Pe undeva, printr-un colț de memorie, mi-aduc aminte că, în anii '90, pe când beneficiam de bursă în America, plătită de contribuabilul american, mi se spunea că națiunile sunt acelea care își aleg președinții în mod liber și democratic, și nu alte state, fie acestea și parteneri strategici. E adevărat însă că asta se petrecea înainte de 11 septembrie 2001...

În rest, dl Biden a mulțumit României pentru colaborarea militară, ne-a liniștit că nu vom rămâne singuri în fața lui Putin, dar că trebuie să investim mai mult în Apărare și a lăudat, așa cum era de așteptat, DNA, ANI și Înalta Curte de Casație și Justiție. Nimic surprinzător pentru anul 2014, cu România membru NATO, în actualul context internațional. În spatele discursului politically correct, am putea vedea un început de punte ridicată de americani împreună cu România și Polonia, dar pentru prima dată după 1990 fără Ungaria. Într-un moment de mare tensiune internațională, Viktor Orban joacă de la Budapesta foarte tare cu rușii. În primul rând, un împrumut de 15 miliarde dolari acordat de Putin pentru centralele nucleare și, în al doilea rând, punerea pe tapet, în contextul dezmembrării Ucrainei, a chestiunilor de autonomie și teritorialitate pentru etnicii maghiari din Transcarpatica și nu numai. În Polonia, se discută despre o bază militară americană permanentă, în România încă nu.

Dimensiunea economică a vizitei vicepreședintelui american la București a lipsit în totalitate.
În final, marele avantaj al vizitei lui Joe Biden la București este că au văzut și rușii că România nu este chiar sat fără câini. În rest, dacă dl Ponta chiar se alege președinte în toamnă, respectul mistic al politicienilor români față de Washington se va transforma în religie oficială.
Faptul ne-ar ajuta să economisim bani de alegeri prezidențiale, o dată la 5 ani, și să mai cumpărăm de ei niște avioane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel