Data publicării:
Prăjiura Jerbo. Rețeta veche românească
Prăjiura Jerbo este un desert delicios preparat după o rețetă veche românească.
INGREDIENTE:
(pentru o prăjitură 22*32 cm)
Pentru foi:
500 g făină
250 g unt (80% grăsime)
1 ou + 2 gălbenuşuri
150 g zahăr pudră
2 linguri smântână ( aproximativ 80 g
1 linguriţă bicarbonat stinsă cu suc lămâie
1/2 linguriţă esenţă vanilie
Pentru umplutură:
6 linguri gem de prune
3 linguri gem de caise
180 g nucă măcinată
3 linguri zahăr tos
Pentru glazură:
150 g zahăr pudră
2 linguri cacao
1 lingură ulei fierbinte
40 ml apă caldă – fierbinte
Cum se prepară
Pentru a realiza foile, amestecăm toate ingredientele până obţinem un aluat neted şi elastic. Îl împărţim în 4 părţi egale pe care le vom întinde în foi subţiri de 22*32 cm. Punem prima foaie în tavă tapetată cu hârtie de copt. O ungem cu 3 linguri gem de prune, apoi presărăm 60 g nucă măcinată, iar peste nucă împrăştiem cât mai uniform o lingură zahăr tos. Acoperim cu o foaie pe care o vom unge cu gem de caise, scrie divainbucarie.ro.
Repetăm operaţiunea cu nuca, zahărul şi încă o foaie ce va fi unsă cu gem de prune şi nucă. Ultima foaie o înţepăm cu furculiţa uniform. Coacem prăjitura în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de aproximativ 30 minute sau până trece testul cu scobitoarea.
Încălzim uleiul şi apa împreună până aceasta devine fierbinte, apoi adăugăm treptat zahărul amestecat cu cacao şi amestecăm până se omogenizează. Trebuie să lucrăm rapid, astfel încât atunci când întindem glazura să nu fie rece, să o poată fi întinsă uniform. Opţional, peste această punem nucă tocată.
BONUS: Prăjitura Tosca
Ingrediente
Pentru blatul cu mac:
8 albuşuri
150 g mac
200 g zahăr
4 linguri făină
un praf de copt (10 g)
Pentru crema de vanilie:
8 gălbenuşuri
150 g zahăr
300 ml lapte
un plic budincă de vanilie
300 g unt (sau margarină)
Pentru blatul/stratul de biscuiţi:
24-25 biscuiţi petit beurre
200 ml cafea tare
Pentru glazură:
200 g ciocolată
100 ml frişcă lichidă
100 g unt
Cum se prepară prăjitura Tosca
Va trebui să coacem un blat cu mac, peste acesta să întindem o cremă de vanilie, apoi să aşezăm un strat de biscuiţi înmuiaţi în cafea şi la sfârşit să acoperim prăjitura cu o glazură de ciocolată. Deoarece acesta va trebui ţinut la cuptor, mai întâi vom prepara blatul cu mac al prăjiturii. Punem un praf de sare şi batem cele opt albuşuri până când se întăresc, după care adăugăm treptat cele 200 g de zahăr şi mixăm în continuare, potrivit barbatlacratita.ro. Spuma de albuşuri va deveni strălucitoare şi se va întări.
Apoi, încorporăm cele 150 g de mac în compoziţia prăjiturii, adăugăm un pliculeţ cu praf de copt şi patru linguri de făină. Presărăm făina în ploaie şi amestecăm cu grijă, de jos în sus, pentru a nu se lăsa prea mult albuşurile bătute.
După ce am încorporat toate ingredientele, turnăm compoziţia blatului într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Introducem blatul în cuptorul încins şi îl lăsăm la copt aproximativ o jumătate de oră, la foc mediu (175 grade). Pentru a ne asigura că este făcut, îl testăm cu o scobitoare - atunci când blatul prăjiturii este gata, scobitoarea va trebui să iasă uscată.
Pentru crema de vanilie amestecăm într-un vas cele opt gălbenuşuri cu 150 g de zahăr (aproximativ opt linguri), până când zahărul se topeşte (pentru a scurta timpul, putem folosi zahăr pudră). Turnam apoi 300 ml de lapte şi conţinutul unui plic cu budincă de vanilie, iar după aceea punem crema pe foc la bain-marie, amestecând permanent. Lăsăm crema de vanilie la foc până în momentul în care observăm că se va îngroșa, apoi o lăsăm să se răcească şi scoatem untul de la frigider (asta în cazul în care nu l-am scos mai din timp, aşa cum este recomandat).
După ce crema s-a răcit, îi adăugăm 300 g de unt aflat la temperatura camerei (un pachet şi jumătate) şi amestecăm până vom obţine o cremă omogenă. Ne asigurăm că blatul cu mac s-a răcit şi întindem uniform pe acesta crema de vanilie. Peste cremă vom pune un strat de biscuiţi înmuiaţi în cafea. Pentru a nu se face terci, va trebui să trecem rapid biscuiţii prin cafeaua rece şi să-i aşezăm imediat pe prăjitura aflată în imediata apropiere.
Ne-a mai rămas de preparat doar glazura prăjiturii cu mac. Rupem în bucăţi mici două tablete de ciocolată (200 g), adăugăm 100 g de unt şi 100 ml de frişcă lichidă. Punem crăticioara cu ingredientele glazurii la bain-marie (la foc mediu) şi le amestecăm până când obţinem un sos de ciocolată. Turnam glazura de ciocolată călduţă peste prăjitura cu mac şi o întindem puţin, înainte ca aceasta să apuce să se răcească. Înainte de a o porţiona, vom ţine prăjitura cu mac în frigider cel puţin o jumătate de oră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News