Pinath are meritul de a fi răspândit cărți la sate și în școli, chiar dacă interesul lui a fost unul pur comercial

I.A. Basarabescu, citat de istoricul George Potra scrie că prin 1885, pe vremea când avea 15 ani și era un mare amator de cărți despre viețile haiducilor, spune că atunci când apărea o nouă carte editată de Pinath, în sufletul lui se petrecea o adevărată „luptă care ar fi înduioșat și pe cel mai nemilos dintre oameni". Dar Potra menționează că anticarul rămânea intransigent, rece și comercial, înduioșare în negustorie sau pentru copii nu existau la el. Copilul Bassarabescu, pentru că nu avea toți banii pentru o carte pe care și-o dorea cu ardoare, trebuia să șterpelească de acasă câte una. Deși spera că prin această metodă va reuși să iasă victorios și să obțină ce dorește, copilul Bassarabescu mărturisește că niciodată nu reușea „să iasă mulțumit și victorios față de lăcomia fără fund a lui Pinath. Chiar dacă ar fi dus o carte foarte scumpă, Bassarabescu își amintește că n-a reușit niciodată să facă un schimb, anticarul cerând și ceva bani pe deasupra.

Fostul profesor Constantin Kirițescu (1876-1965) este parafrazat la rândul său de către g. Potra, care face recurs la memoriile acestuia. Astfel aflăm de la Kirițescu, că prin 1885, pe când era elev la liceul „Mihai Bravu", îl avea coleg pe Șincai Iacob, care era nepotul lui Pinath și „plasatorul" unchiului său. Acesta le aducea cărți pentru care plăteau „chirie" 5 parale sau 10 bani volumul (în funcție de mărime) fără să le mai pretindă 1 leu garanție, așa cum făcea unchiul său la prăvălie.

Doar ageamii nu se tocmeau când cumpărau cărți

Tot Kirițescu ne lasă mărturie în amintirile sale că pe lângă prăvălie, Pinath mai avea în curte tot felul de magazii cu cărți. – „Ajutat de membrii familiei, Pinath îngrijea de cărți, le mai cosea, le lipea coperte din hârtie galbenă de împachetat, plasa în locul filelor lipsă file luate de pe la alte cărți cu format similar și cu titlu oarecum asemănător. Nu era deci de mirare să găsești la începutul vreunui volum din Misterele Parisului de Eugene Sue, câteva pagini sau o fasciculă întreagă din Dramele Parisului de Ponson du Terrail."

La prăvălie regula era tocmeala. Dacă erai ageamiu, ofereai jumătate din prețul cerut. Dacă știai obiceiurile casei, tocmeala se făcea așa: Client: Cât vrei, Pinath, pe cărticica asta? R: Asta e o carte bună. Costă un franc! Client: Cinci parale iei! R: Scoate 2 bani (20 bani) și ia-o! Kirițescu mărturisește că prin cărțile cumpărate de la Pinath și-a „completat educația literară" de licean.

Hascal Steinberg – anticarul-editor care pune accent pe calitate

Despre acesta N.D. Popescu, citat de Potra, scrie că avea drept prăvălie trei-patru dulapuri cu cărți vechi și rare, așezat pe Calea Rahovei, pe locul unde astăzi se află Palatul Justiției. La fel ca și Pinath, Steinberg era și editor, tipărind, în condiții superioare față de Pinath, nuvele istorice, povestiri haiducești, cărți de basme, „Doruri și Amoruri" și diferite culegeri de cântece populare. Se înțelege că pentru că a făcut lucruri de calitate, i-a mers bine iar în 1893 s-a mutat mai în centrul orașului, închiriind un local pe Șelari 18, în vechiul local de librărie a lui Th. Ioanițiu. Astfel că în 1906 ajunsese să aibă sediul pe Gabroveni 10, unde avea una din cele mai mari librării și edituri de cărți didactice, calendare și scrieri populare.

Steinberg a tipărit și nenumărate calendare-almanahuri, scrie Potra, printre care și pe acela a lui N.D. Popescu – „Calendarul pentru toți fiii României" – anii 1898-1906.

Sursa foto: antic-shop.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News