Data publicării:
Povestea emoționantă a cățelușei Arya, găsită lângă Pitești, după ce a mers 250 de kilometri în căutarea stăpânului
Cățelușa Arya s-a pierdut de stăpânul său și l-a căutat aproximativ 250 de kilometri. Ea a fost găsită în apropiere de Pitești și dusă la cel pe care l-a căutat încontinuu. Tot drumul, a stat cu nasul pe mâna lui, ca să nu-l mai piardă.
”Ea este Arya. Din păcate a sărit din remorca în care se afla după ce și-a deschis cușca cu intenția de a merge la stăpân la mășină, însă acesta plecase de pe loc fără să observe și a mers până în alt oraș. Nu se știe exact unde a sărit, însă se pare că ea a fost văzută în Teiuş (el mergând Cluj-Sibiu). Cu o săptămâna înainte de pierderea ei, a fost împușcată o altă femelă pierdută din aceeași rasă așa că am stat toți cu sufletul la gură sperând să nu aibă aceeași soartă. Solidaritatea de care au dat dovadă oamenii a fost de neimaginat. Nu m-am așteptat vreodată să văd atâția oameni ieșind la căutări în zone și în orașe unde se părea că ar fi fost observată, în special în Teiuș și Aiud. Au fost multe alarme false și confuzii și asta a pus lumea pe drumuri. Am pus o recompensă mare că să o ajutăm să valoreze vie mai mult decât moartă și să afle lumea de ea. Nu știu dacă asta a ținut-o în viață sau doar determinarea și atenția ei, însă cert este că ne-a dat o lecție de supraviețuire, fix de ziua internațională a cățelului, când a cerut ajutorul unor băieți speciali, lângă Pitești! Nu întrebați cum a ajuns acolo, însă poza asta spune că era hotărâtă să ajungă acasă și a înțeles că doar cu ajutorul oamenilor o poate face. Se uita după mașini și era epuizată, lovită la picior, cu urme de la luptele cu alte animale. Acum ea este bine și este cu Munteanu Alex la casa ei. Tot drumul spre casă a dormit cu nasul lângă el iar la despărțirea de băieții care au ajutat-o, i-a pupat și le-a mulțumit. Recompensa de 1000 de euro a fost refuzată categoric de către cei ce au găsit-o și nu au acceptat decât plata drumului de la Pitești la Sibiu unde s-au întâlnit cu Alex și câteva beri în cinstea ei.(A știut să-i aleagă ). Avem oameni faini în țară! Pe mine m-au convins că pot crede în continuare în cei din jur. Video-ul este făcut atunci când au dat de ea. Ochii spun prin cate a trecut biata de ea pe Valea Oltului. A ținut direcția in care a văzut că a plecat mașina și a sperat să dea de ea. A fost preferata mea de când era mică, acum ce să mai zic?” a scris Mihai Popescu, pe Facebook.
Ea este Arya. Din păcate a sarit din remorca in care se afla dupa ce si-a deschis cusca cu intentia de a merge la stapan...
Publicată de Mihai Popescu pe Joi, 27 august 2020
Cel care a scris povestea Aryei a distribuit-o și pe cea a Dorei, încă negăsită.
Dora este in continuare pierdută. Arya a fost găsită insă Dora a fost fugărită pe Transfagărăşan pe 4 August de cainii...
Publicată de Mihai Popescu pe Vineri, 28 august 2020
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News