Postul Paștelui. Dr. Anca Hâncu, despre alimentele care previn cancerul. Trebuie să le integrăm neapărat în meniul zilnic
În Postul Paștelui avem o categorie de alimente care ne protejează împotriva cancerului.
Este vorba de leguminoase. Lintea, fasolea, mazărea se numără printre leguminoasele extraordinare pentru alimentația omului. Sunt o sursă excelentă de proteine de calitate, fibre și minerale. Sunt apreciate pentru contribuția valoroasă pe care o aduc unei diete sănătoase.
„Leguminoasele previn cancerul și, în special, previn cancerul de colon prin toate acele saponine, lignani, flavonoidele pe care le conțin. S-au dovedit a fi protective față de cancere”, a zis medicul Anca Hâncu la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”.
Cancerul de colon este printre cele mai frecvente afecţiuni maligne la nivel global şi printre cauzele principale de deces, iar statisticice arată că numărul cazurilor de cancer de colon va creşte considerabil în următorii ani.
Cancerul de colon poate să nu se manifeste, până în stadiul avansat. Când produce simptome, acestea pot fi:
modificări de tranzit intestinal, ca diaree, constipaţie care durează mai multe zile la rând;
senzaţie constantă de nevoie de a defeca;
sângerări rectale;
sânge în materiile fecale;
crampe abdominale;
slăbiciune şi oboseală;
scădere inexplicabilă în greutate.
În unele cazuri, cancerele de colon pot cauza sângerări la nivelul tractului digesttiv, ceea ce duce la apariţia sângelui în fecale sau fecale de culoare închisă.
Uneori cancerul poate bloca colonul, numită obstrucţie intestinală. Aceasta se manifestă prin: dureri puternice abdominale, balonare, constipaţie şi senzaţie constantă de rău. Obstrucţia intestinală este o urgenţă medicală.
Multe dintre aceste simptome pot fi cauzate de alte afecţiuni, nu de cancerul colorectal, ca infecţii, hemoroizi,sindrom de colon iritabil.
Există multe tipuri diferite de leguminoase
Cele mai cunoscute sunt mazărea, fasolea, lintea, năutul și soia. În prezent, leguminoasele sunt în plină revenire deoarece conțin mai multe proteine decât orice altă plantă comestibilă. De aceea sunt atât de importante în dietele vegetariene și vegane.
De asemenea, conținutul lor bogat în proteine a fost motivul pentru care leguminoasele au fost considerate mereu alimentele oamenilor săraci – reprezentau o alternativă excelentă și ieftină la carne. Dar proteinele nu sunt singurul beneficiu pe care îl oferă leguminoasele. Ele abundă de minerale și vitamine (precum vitamina B1, magneziu, zinc, fier) și sunt o sursă bogată de fibre. Leguminoasele sunt hrănitoare și nu îngrașă, deoarece au o densitate nutritivă mare, dar puține calorii. Au un conținut foarte scăzut de grăsimi, iar 30% din caloriile pe care le furnizează nu sunt utilizate de corp. Faptul că pot fi depozitate pentru o perioadă lungă de timp și sunt ușor de preparat le face să fie și mai populare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News