Data publicării:

Ponta: România e gata cu Podul Calafat-Vidin; Bulgaria zice contrariul.

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
foto_pod
foto_pod

România a finalizat lucrările la podul Calafat-Vidin, deşi Bulgaria susţine contrariul pentru a justifica întârzierea executării lucrărilor care îi revin, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că "este la modă să dai vina pe altcineva".

"Podul, cel puţin în partea românească, înţeleg că lucrările sunt finalizate, mai trebuie finalizate cele din zona Bulgariei, dar, vedeţi, aici totdeauna e partea cu comunicarea, ei cică nu termină din cauza noastră", i-a spus Ponta ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi, la începutul şedinţei săptămânale a Guvernului.

Ministrul i-a spus că "nu este adevărat", explicând astfel că nu este corect să se afirme în Bulgaria că partea română nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile, iar Ponta a continuat spunând că ştie acest lucru, dar că "este la modă să dai vina pe altcineva".

Premierul Victor Ponta şi omologul său bulgar, Boiko Borisov, vor traversa miercuri podul Calafat-Vidin, care urmează să fie inaugurat oficial înainte de sfârşitul anului. La eveniment va fi prezent şi Johannes Hahn, comisarul european pentru Politica Regională, proiectul fiind finanţat din fonduri ISPA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel