Ponta răspunde Elenei Băsescu: Nu trebuia să facă apel la Daciana
Premierul Victor Ponta, invitat miercuri seară, la România TV, a declarat că Elena Băsescu nu trebuie să apeleze la Daciana Sârbu pentru a-i cere să nu renunțe la programul "Cornul şi laptele", susținând că europarlamentarul PDL putea să apeleze chiar la el.
"D-na Băsescu nu era nevoie să facă apel la Daciana, poate să facă apel și la mine. Când văd că d-na Băsescu este înduioșată de lucrurile acestea, mă înduioșează și pe mine. Programul a fost foarte bun, în special pentru copiii foarte săraci, a fost un stimulent pentru mersul la școală. În timp, o mare parte din program se irosește, deoarece sunt copii cărora părinții au ce să le dea la școală și nu poți să-i dai unui copil aceleași produse", a declarat premierul Ponta, referitor la apelul Elenei Băsescu, postat, miercuri, pe Twitter, pentru Daciana Sârbu.
"Trebuie să existe o modalitate de diversificare. Are dreptate doamna Băsescu. Trebuie să fie pus altceva în loc. Acei bani nu vor merge la buget, ci acei bani vor fi folosiți tot pentru acești copii, pentru after-school sau pentru o masă la prânz. Aș vrea ca banii și produsele să fie folosiți pentru acei copii care chiar au nevoie de un astfel program", a mai precizat premierul, arătând că o problemă mare există în privința copiilor romi.
“Fac un apel la doamna Daciana Ponta: vă rog, convingeţi-vă soţul să păstreze programul «Cornul şi laptele»!!! Nici când s-au luat măsurile de austeritate, Guvernul Boc nu a renunţat la el datorită faptului că există mulţi copii pentru care această masă este extrem de importantă", a scris Elena Băsescu, miercuri, pe contul său de Twitter.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News