Data publicării:

Ponta: Președinția nu poate decide singură viitorul european al României

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ponta
ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că prim-ministrul nu poate discuta singur la Uniunea Europeană tratate privind cedarea de suveranitate naţională, dar nici preşedintele nu poate participa singur la aceste dezbateri, astfel de decizii revenind Parlamentului şi, eventual, poporului, în cazul revizuirii Constituţiei.

În discursul prezentat, marți, în plenul reunit, premierul Victor Ponta a transmis parlamentarilor PDL, care părăsise însă sala, lăsând pe pupitre foi cu mesaje ca "Salvaţi ICR", "Salvaţi TVR", "Salvaţi Monitorul Oficial":  "Nu aş vrea să rataţi prima dată când în Parlamentul României se vorbeşte despre concluziile Consiliului European".

De asemenea, premierul Ponta și-a exprimat dorința ca acest prim moment în care Parlamentul este informat despre reuniunea CE să se transforme într-o regulă de colaborare între instituţiile statului.

După ce a prezentat concluziile reuniunii din 28-29 iunie a Consiliului European, premierul Ponta a arătat că nu o singură instituţie, precum Preşedinţia, poate decide asupra viitorului european al României şi a susţinut că, în perioada anterioară, parlamentarii au aflat că România susţine Tratatul fiscal al UE fără să fie consultaţi în prealabil.

"Am încercat, pe baza mandatului acordat de dumneavoastră, să reprezint cât mai bine ţara la Consiliul European şi voi încerca în continuare să am o colaboare instituţională cât mai bună cu Preşedinţia şi celelalte instituţii. Din partea Guvernului, există toată dorinţa de dialog, dar Guvernul este responsabil în primul rând în faţa dumneavoastră şi a poporului", a spus Ponta parlamentarilor, citează Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, că este pentru prima dată după revoluţie când un premier îşi asumă atribuţii ale preşedintelui fără a avea mandat, precizând că la reuniunea Consiliului European se discuta despre cedarea de suveranitate de către ţările membre, pentru a facilita ulterior procesul de integrare europeană, iar articolul 80 al Constituţiei indică clar faptul că chestiunile vizate de suveranitate sunt atribuite șefului de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel