Partidul Democrat Liberal a eliberat mii de certificate de revoluționar false, în speranța că-i va folosi pe acești oameni în bătălia politică, a afirmat, luni, premierul Victor Ponta, care a precizat că a cerut Secretariatului de stat pentru revoluționari să le anuleze.
"Au făcut mii de aşa-zişi revoluţionari cei de la PDL. Au dat mii de certificate false - pedelistul lor e în închisoare acuma, cred - însă cei care au rămas pe afară din cei care şi-au primit certificate false vor bani şi ei cred că nu o să le dăm bani celor care nu merită în mod legal şi evident că am cerut şi voi insista - Secretariatul de stat pentru revoluţionari să facă ordine şi să anuleze miile de certificate false pe care PDL le-a eliberat în speranţa că vor avea sprijin de stradă şi că vor folosi aceşti oameni în bătălia politică", a spus Ponta, în debutul şedinţei de luni a BPN al PSD, la care presa a avut acces,
Situația actuală a revoluționarilor este doar una dintre multele ”bombe cu ceas”, lăsate moștenire de către fosta guvernare PDL, a mai arătat premierul Victor Ponta.
"O să prezint şi la presă o informare, la cinci luni de mandat în fruntea Guvernului, sunt 15 bombe cu ceas pe care le-am moştenit de al pedelişti. O să vedeţi acolo că cea mai neagră aşteptare a noastră asupra a ceea ce vom primi de la guvernele PDL a fost îndeplinită, fie că vorbim de ce am găsit la Poştă, Hidroelectrica, Oltchim, la sănătate, educaţie, la armată, peste tot numai şi numai găuri, la indemnizaţia pentru mame, pentru însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi şi inclusiv nemulţumirile pe care le puteţi vedea în faţa sediului (protestele revoluţionarilor - n.r.)", a mai adăugat prim-ministrul.
Zeci de persoane protestează, luni, în faţa sediului PSD din Șoseaua Kiseleff, pentru că nu îşi primesc ajutorul de revoluţionar și pentru a contesta numirea Sorin Vintilă Meşter în fruntea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui