PONTA OFIȚER ACOPERIT. Şova despre suspendarea lui Băsescu: E atribuţia Parlamentului
Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a fost întrebat, marţi, dacă PSD ia în calcul demararea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, el răspunzând că Parlamentul este instituţia care are această atribuţie, şi nu formaţiunea social-democrată.
”E atribuţa Parlamentului asta, nu a PSD. În Parlament se discută asta”, a spus Şova.
El a arătat că şi preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, poate aştepta un răspuns pe această temă tot de la Parlament.
”Călin Popescu-Tăriceanu numai de la Parlament poate aştepta (răspuns - n.r.), nu de la PSD”, a spus Şova.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, marţi, că declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu potrivit cărora Victor Ponta ar fi fost ofiţer acoperit al SIE intră la capitolul ”golănii marca Băsescu” şi ”diversiune”.
Citește și: VICTOR PONTA, OFIȚER ACOPERIT. CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: Golănii marca Băsescu
Chestionat dacă recentele declaraţii ale lui Băsescu sunt un motiv pentru continuarea demersului pentru suspendarea acestuia, Tăriceanu a spus că s-ar putea ca această nouă ieşire a preşedintelui să trezească pe mulţi la realitate şi să ia o hotărâre.
”Eu m-am aşteptat de mult ca această cerere să fie susţinută mai larg, şi mi s-a spus: ”Nu facem acest lucru pentru că îl introducem pe Băsescu în joc„. Ieri-seară azi avut o dovadă că nu cererea de suspendare sau nesuspendarte îl determină pe Băsescu să acţioneze. El a făcut aseară un gest care pentru mine nu este surprinzător în ceea ce priveşte maniera de a se comporta”, a declarat Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News