Ponta: Îmi doresc ca românii să fie mulţumiţi de justiţie, mai mult decât un raport pozitiv pe MCV
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ponta
ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Parlament, că îşi doreşte un raport pe MCV cât mai bun în luna decembrie, dar ar vrea mai mult ca românii să fie mulţumiţi de activitatea din justiţie.

"În luna iulie s-au tracut acele îngrijorări, cele 11 puncte, pe care le discutasem cu preşedintele Barosso, şi la toate acele 11 puncte răspunsurile au sosit, şi au sosit într-un mod pozitiv", a afirmat Victor Ponta.

Premierul a mai spus că îşi doreşte un raport pozitiv pe MCV, dar mult mai mult îşi doreşte ca românii să fie mulţumiţi de justiţie.

"Şi dacă raportul este perfect şi ne laudă extraordinar de tare Bruxelles-ul, el se uită pe câteva pucte, pe lupta anticorupţie, pe integritate. Tot nu e suficient, dacă cei patru, cinci milioane de români care au procese în acest moment, civile, penale, comerciale, nu simt că justiţia din România este un serviciu public care răspunde aşteptărilor lor", a mai declarat Ponta.

Potrivit premierului, MCV este "vârful aisberg-ului". "Degeaba ne uităm numai la vârf, dacă nu ne uităm la ce înseamnă cu adevărat justiţie", a menţionat el, adăugând că România este ţara din Europa cu cea mai mică încredere din partea populaţiei în sistemul de justiţie.

La rândul ei, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru a declarat că poate avea aşteptări în privinţa raportului MCV din decembrie, din perspectiva a ceea ce a făcut ea.

"Mă aştept ca ecourile să fie pozitive", a arătat Pivniceru, menţionând dorinţa de implementare a Codurilor şi a normalizării sistemului judiciar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel