Ponta îl complimentează pe Ungureanu. Află pentru ce
Copreședintele USL, Victor Ponta, l-a complimentat, miercuri, pe prim-ministrul Mihai-Răzvan Ungureanu pentru poziţiile sale referitoare la “fraudele de la ANRP”, “banii Elenei Udrea de la PNDI”, precum și pentru refuzul înfiinţării unei linii de predare maghiară la UMF prin Hotărâre de Guvern.
“Vreau să salut următoarele lucruri și sper să nu fiu greșit interpretat. (...) Eu cred că domnul Ungureanu face foarte bine când sesizează Parchetul pentru fraudele cumplite de la Agenția Națională de Restituire a Proprietăților. Acolo, o doamnă pusă de Ioan Oltean face de un an de zile prăpăd din banii publici. Ce să fac, să îl critic pe Ungureanu că, în sfârşit, îi opreşte din furat? Dimpotrivă, o să salut acest lucru”, a declarat președintele PSD.
Liderul PSD s-a referit şi la “marea fraudă” a fostului ministru al Dezvoltării, Elena Udrea. “Domnul Ungureanu în sfârşit a tăiat banii de la marea fraudă a Elenei Udrea, că d-aia e aşa supărată Elena Udrea, că i-a tăiat Ungureanu banii de la PNDI. Să-l critic pe Ungureanu pentru asta? Doamne fereşte! O să îl laud...”, a precizat Ponta, care a precizat că speră ca acesta ”...să nu se răzgândească”.
“Domnul Ungureanu a mai spus un lucru ieri, că nu le face maghiarilor facultate prin HG, sper să nu se răzgândească, dar dacă într-adevăr nu le face facultate, e foarte bine”, a mai adăugat liderul PSD.
În pofida faptului că Victor Ponta a susținut că este dispus să se întâlnească cu membrii Coaliției pentru a discuta prioritățile legislative, președintele social-democraților nu va renunța la protest până când Roberta Anastase nu va părăsi funcția de președintă a Camerei Deputaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News