Data publicării:
Ponta, glumițe pe seama verdictului în dosarul plagiatului
În timpul unei intervenții telefonice la România Tv, unde a vorbit despre relația instituțională pe care o are cu președintele Traian Băsescu, premierul Ponta a strecurat o glumă despre dosarul plagiatului, închis definitiv, luni, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
"Eu încerc pe cât posibil să evit orice conflict (cu Traian Băsescu - n.r) până în luna noiembrie pentru că, matematic, ca să citez - că știți că acum am voie să citez -, și ca să citez din dl. președinte Băsescu, matematic domnia sa nu va mai fi președinte. Cum am rezistat până acum mai rezist și până în noiembrie, nu e nicio problemă", a declarat Ponta, luni, la România Tv.
ÎCCJ a respins, joi, o contestație formulată la soluția de Neîncepere a Urmăririi Penale emisă de Parchetul General anul trecut.
Scandalul privind presupusul plagiat al lui Ponta a început în urmă cu doi, când revista Nature a făcut dezvăluri despre lucrarea de doctorat a prim-ministrului.
"Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarii Papahagi Răzvan Adrian, Neamţu George Mihail şi Ofiţeru Augustin Minel împotriva rezoluţiei nr.783/P/2012 din 16 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Obligă petiţionarii la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2014", au dispus judecătorii Curţii Supreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News