Data publicării:

Ponta face pace cu Vanghelie: Gata cu supărările interne

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că în perioada următoare va fi linişte în partid.

Acesta s-a referit la întâlnirile avute, la Bruxelles, cu vicepreşedintele partidului, Marian Vanghelie, despre care presa a susţinut că ar pleca din PSD alături de p grupare de la PSD Bucureşti, pentru a se alătura lui Mircea Geoană, informează Agerpres.

Liderul PSD spune că nu este adeptul compromisurilor şi unele decizii, fiele şi dureroase, trebuie luate pentru că sunt necesare, dar în acelaşi timp a subliniat că este capabil să se alăture tuturor membrilor de partid alături de care să poată lupta împotriva regimului Traian Băsescu. De altfel, un mesaj de unitate va fi dat săptămâna viitoare la Cluj, cu prilejul unei reuniuni a USL, la care vor fi prezenţi toţi liderii social-democraţi.

„Sunt convins că zilele următoare vor fi foarte liniştite. Putem fi toţi de aceeaşi parte a baricadei, mai avem mai puţin de un an până la bătălia finală şi mă bazez pe toţi în această bătălie. Gata cu supărările interne”, a declarat Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel