Data publicării:

Ponta: Fac toate compromisurile pentru țară, chiar dacă îmi dăunează

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Victor Ponta
Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că nu exclude nicio numire pentru șefia DNA, cu excepția lui Daniel Morar, explicând că pentru România face ”toate” compromisurile necesare.

”O să fac toate compromisurile care sunt bune pentru România, chiar dacă sunt dăunătoare pentru mine personal. Dacă vă imaginați că poți să fii premier și să iei doar deciziile care te ajută personal, te înșeli”, a declarat premierul după discuțiile cu Crin Antonescu de la Palatul Parlamentului.

Ponta a reiterat că este nevoie de un consens al celor trei părți implicate, Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii și președintele României. Este posibil, a mai spus premierul, să nu se stabilească un nume pentru funcția de șef al Direcției și ”de fapt să nu soluționăm acest aspect”.

”Numirea unor noi șefi cât mai rapid la justiție este un lucru bun de care România are nevoie. Eu știu mai bine decât domnul Băsescu care sunt cei mai buni oameni pentru asta, dar dacă dânsul nu semnează pentru numire, nu rezolvăm nimic”, a declarat șeful Executivului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel