Premierul Victor Ponta va face, luni și marți, două vizite oficiale în Finlanda și Lituania, pentru consolidarea dialogului politic, dinamizarea cooperării economice și asigurarea unei coordonări permanente pe teme europene. Șeful Guvernului tocmai a încheiat o vizită oficială în Turcia, unde s-a întâlnit cu omologul său de la Istanbul, Recep Tayyip Erdogan.
”Cele două vizite au ca obiectiv consolidarea dialogului politic bilateral la nivel înalt, dinamizarea cooperării, în special în domeniul economic, şi asigurarea unei coordonări permanente pe teme europene, în contextul în care Lituania deţine în prezent Preşedinţia Uniunii Europene, iar Finlanda va face parte din ţările alături de care România va asigura Preşedinţia UE în 2019”, transmite Guvernul într-un comunicat.
Din delegația șefului Executivului vor face parte ministrul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții, Dan Șova, ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetarea Ștințifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, secretarii de stat George Ciamba, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, şi Bogdan Tohăneanu, din cadrul Ministerului de Interne.
Victor Ponta va avea în Finlanda întrevederi cu omologul său Jyrki Katainen şi cu preşedintele Parlamentului, Eero Heinaluoma. De asemenea, primul-ministru va participa la un Forum economic organizat de FINPRO şi împreună cu ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică Mihnea Costoiu va lua parte la conferinţa pe educaţie Helsinki -Bucureşti, organizată de universitatea Aalto din Finlanda. În Lituania, Primul-ministru Victor Ponta va avea convorbiri cu omologul său lituanian Algirdas Butkevicius şi cu preşedintele Parlamentului lituanian, Vydas Gedvilas. Premierul se va întâlni, de asemenea, şi cu reprezentanţii oamenilor de afaceri din Lituania.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!