Data publicării:

Ponta despre Roberta Anastase: şeful hoţilor din PDL

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Preşedintele PSD Victor Ponta a apreciat, duminică, la Deva, că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, este "un fel de Ali Baba, şeful hoţilor din PDL", susţinând că aceasta ar fi numărat într-un mod "fraudulos, banditesc" voturile la legea pensiilor.

"În orice ţară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vîntu sau o asistentă de la Giuleşti. Pentru Roberta Anastase 80 de voturi înseamnă 170. Roberta Anastase este un fel de Ali Baba, şeful hoţilor din PDL. Modul fraudulos, banditesc, în care 80-82 de deputaţi au fost număraţi de Roberta Anastase ca fiind 170 este o infracţiune evidentă şi un atac împotriva democraţiei româneşti", a spus Ponta, citat de Mediafax.

Victor Ponta şi Ecaterina Andronescu participă, duminică, la Conferinţa Judeţeană a PSD Hunedoara, în cadrul căreia va fi aleasă noua conducere a organizaţiei judeţene a partidului.

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 170 voturi "pentru", două "împotrivă" şi trei abţineri, în absenţa reperezentanţilor PSD şi PNL, după o dezbatere maraton în care parlamentarii care susţin Guvernul au reuşit să îşi impună prevederile dorite.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că PSD va contesta Legea sistemului unitar de pensii publice la Curtea Constituţională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel