Data publicării:

Ponta: Decizia Parchetului ICCJ în cazul Anastase-Legea pensiilor e politică şi ilegală

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ponta-deschidere
ponta-deschidere

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că decizia Parchetului de pe lângă ÎCCJ de a nu începe urmărirea penală împotriva Robertei Anastase şi a lui Sever Voinescu în cazul legat de votul la Legea pensiilor este una politică şi ilegală.

Ponta a susţinut că decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi fost motivată politic, infromează Mediafax.

"Este o decizie politică şi ilegală, care sfidează opinia publică. Toţi telespectatorii au putut vedea în direct şi apoi pe înregistrări furtul comis de Roberta Anastase la adoptarea de către Camera Deputaţilor a Legii pensiilor. Parchetul preferă să nu aplice legea din motive politice", a spus preşedintele PSD.

Potrivit lui Ponta, dosarul Anastase-Legea pensiilor va fi redeschis când Justiţia "nu va mai fi controlată politic".

"Îi asigur (pe Anastase şi Voinescu - n.r.) că atunci când Justiţia şi Parchetul vor fi independente şi nu vor mai fi controlate politic, acest dosar se va redeschide şi se va aplica legea", a mai afirmat preşedintele PSD.

Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi secretarul Camerei, Sever Voinescu Cotoi, apreciind că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului la şedinţa pe Legea pensiilor.

Citeşte şi: NUP în cazul votului pe Legea pensiilor pentru Roberta Anastase – VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel