Data publicării:

Ponta: Decidem sâmbătă legat de invitaţia lui Băsescu. Reorganizarea - prea importantă să nu discutăm

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
victor_ponta_80367300
victor_ponta_80367300

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că USL va decide sâmbătă în legătură cu invitaţia preşedintelui Traian Băsescu la o întâlnire în care să se discute revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă, adăugând: "este un subiect mult prea important ca să refuzăm să-l discutăm".

Ponta, care participă, la Geoagiu Băi, la şcoala politică a TSD, a declarat că a stabilit deja o întâlnire cu reprezentanţii USL pentru a analiza oportunitatea participării la discuţia propusă de Traian Băsescu privind reorganizarea administrativ-teritorială a României.

"Referitor la invitaţia preşedintelui de a purta un dialog normal cu opoziţia de astăzi, care mâine poate fi la putere, pot să vă spun că am vorbit deja cu Crin Antonescu. Mâine (sâmbătă - n.r.) ne vom întâlni, vom lua o decizie comună. Deci nu va fi o decizie a PSD, PNL sau PC, ci va fi una a USL. Nu vreau să anticipez această decizie, dar pot să vă spun că reorganizarea administrativ-teritorială este un subiect mult prea important ca să refuzăm să-l discutăm", a spus Ponta.

El nu a vrut să se pronunţe public vizavi de acest subiect, pe motiv că nu i se pare normal "ca reprezentanţii USL să afle din presă deciziile luate de uniunea politică, aşa cum se întâmplă în cazul democrat-liberalilor".

Liderul PSD este de acord cu ideea unei reorganizări administrativ-teritoriale, dar nu "una făcută de pe o zi pe alta".

"Opţiunea USL este de a respecta împărţirea teritorială pe care am stabilit-o cu Comunitatea Europeană, şi anume continuitatea de a face, în primul rând, o consultare politică, şi nu este vorba de putere şi opoziţie, pentru că opoziţia poate fi mâine la putere şi invers, aşa că întâi să gândim împreună un sistem de împărţire regională care să aplice cel puţin până în 2020 exerciţiul financiar al UE", a spus Ponta.

Potrivit sursei citate, împărţirea nu se poate face fără a exista legislaţia necesară şi o consultare a cetăţenilor. "E nevoie de legislaţia necesară. Este nevoie de referendum, pentru că nu poţi să schimbi structurile administraţiei decât dacă sunt şi oamenii de acord. Cred că este nevoie să nu mai lansăm aceste teme doar ca pe o bătălie politică, să le tratăm serios şi să le implementăm în perioada următoare", a afirmat el.

Totodată, preşedintele PSD consideră că reîmpărţirea teritorială nu se poate face "mâine pentru poimâine".

"Dialogul, studiul de fezabilitate, consecinţele, consultarea românilor, consultarea Comisiei Europene exclud o procedură care să se întâmple mâine pentru poimâine. De altfel, este o chestiune care eu nu cred că se poate face nici măcar aşa, cu forţa", a adăugat liderul PSD.

Ponta a spus că regiunile existente deja în România susţin ideea de regionalizare administrativ-teritorială. "Punând bazele unui sistem de dezvoltare regională prin cele opt regiuni de dezvoltare, prin cele opt regiuni care funcţionează deja, rezultatul concret este că Programul Operaţional Regional, cel care se referă la acest gen de structuri, este mult mai performant, are 70 la sută grad de contractare, spre deosebire de programul de transport sau cel pe mediu, care au sub 10 la sută. Aşa că lucrurile s-au făcut destul de bine şi s-au obţinut bani de la UE. Acea afirmaţie făcută de Boc, cu cele 10 miliarde de euro pe care România le-ar pierde pentru că nu avem regiuni, este fie o mare prostie, fie o mare minciună. Răspunsul Comisiei Europene de astăzi (vineri - n.r.) a fost extrem de clar: pe Programul Operaţional Regional, pe regiunile de dezvoltare actuale şi pe judeţele actuale, avem un grad de absorbţie a fondurilor europene foarte bun, pe care până în 31 decembrie 2013 nici nu-l putem schimba, pentru că ar însemna să schimbăm autorităţile contractante şi pierdem banii", a afirmat Victor Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că invită partidele politice la dialog pe tema revizuirii Constituţiei şi pe cea a reorganizării administrative a ţării, în a treia decadă a lunii iunie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel