Data publicării:
Ponta: Băsescu suferă de tulburări. Are boala puterii
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, referindu-se la speculațiile privind problemele medicale ale președintelui, că Traian Băsescu are "boala puterii".
Liderul social-democrat l-a asociat din nou pe liberalul Klaus Iohannis cu Traian Băsescu, spunând că amândoi au câte o boală.
"Are boala puterii și l-a găsit pe dl Iohannis, care are boala funcțiilor și a caselor. Sper să nu avem ghinionul ca de la Băsescu sa ajungem la Iohannis. Eu îmi văd de mersul prin țară, dânșii se ocupă de cearta la televizor. Cred că țara se însănătoșește și tulburările dlui Basescu, ghinioanele dlui Iohannis nu ne vor deranja. Eu aș vrea să avem 6 spitale și atunci nu o să mai avem ghinion. Casele dlui Iohannis nu or să ne ajute. Încerc și eu, 90% din atenția mass-media fiind pe percheziții si dosare, să mă axez 10% pe ce vom face cu România mai departe. 31 de zile rezistăm", a declarat, joi, premierul Victor Ponta, referindu-se la perioada rămasă până la plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a dezmințit, joi, informațiile apărute în presă cum că ar fi suferit două atacuri cerebrale. "Am o singură boală, care nu se tratează: boală pe hoți", a spus șeful statului.
Băsescu, Parkinson? Reacția președintelui: Am o singură boală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News