Investitorii germani i-au reclamat premierului Victor Ponta, luni, la Berlin, într-o conferință pe teme economice, că "statul român nu are o reputație bună", arătând însă că există şi o "jumătate de veste bună", privind datoriile acestuia față de firmele germane.
Astfel, premierul Victor Ponta, aflat la Berlin, a aflat că investitorii germani sunt nemulțumiți de lipsa autostrăzilor din România, nivelul ridicat al birocraţiei din administraţie şi plata târzie a facturii aferente lucrărilor executate şi a TVA, firmele germane având de primit încă 100 milioane euro de la statul român, potrivit Mediafax.
"Returnarea TVA este o problemă majoră, deoarece atunci când lucrezi şi nu eşti plătit pentru asta, este o veste foarte proastă. Toată lumea care lucrează se aşteaptă să primească salariul la sfârşitul lunii, iar dacă primeşti salariul după cinci luni, atunci înseamnă că angajatorul tău nu este unul bun. Din păcate, acum, statul român nu are reputaţia unui bun angajator sau a unui bun partener contractual, iar asta afectează dramatic imaginea", i-a spus lui Ponta unul dintre oamenii de afaceri germani prezenţi la conferinţa pe teme economice, de la Berlin.
Aceştia au arătat însă că există şi o "jumătate de veste bună", deoarece datoriile statului român faţă de firmele germane se ridicau anul trecut la 250 milioane euro, mai puţin decât în acest an.
Premierul Victor Ponta a răspuns că ştie de această problemă şi a precizat că în bugetul pe acest an au fost asigurate 800 milioane euro pentru datoriile istorice din sistemul de sănătate şi că au fost plătite şi companiile de construcţii, ceea ce a lăsat statul "cu buzunarele goale" pentru acest an, dar că intenţia este să se ajungă la un "moment zero", când toate datoriile vor fi plătite.
Adăugând că Executivul a cerut şi autorităţilor locale să îşi plătească datoriile, premierul Ponta a amintit de noua ordonanţă adoptată de Guvern privind insolvenţa primăriilor care nu îşi achită facturile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva